Statele Unite anunţă că au ucis un „ înalt responsabil” al jihadiştilor din Siria

DISTRIBUIE

Statele Unite au ucis un responsabil al ramurii siriene a Al-Qaida, Hurras al-Din, care şi-a anunţat recent dizolvarea, a anunţat duminică armata americană, potrivit AFP.

Centcom, comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu, a precizat pe X că a „ ţintit şi ucis « sâmbătă în nord-vestul Siriei » un înalt responsabil cu finanţele şi logistica organizaţiei teroriste Hurras al-Din (HaD), filială a Al-Qaida ”. Identitatea acestui lider jihadist nu a fost precizată.

Statele Unite, ale căror trupe sunt desfăşurate în Siria în cadrul unei coaliţii internaţionale înfiinţate în 2014 pentru a lupta împotriva jihadiştilor din gruparea Statul Islamic, execută în mod regulat atacuri în această ţară. La sfârşitul lunii ianuarie, armata americană a anunţat că l-a ucis pe „Muhammad Salah al-Za’bir, un înalt responsabil” al aceleiaşi organizaţii.

Lista americană a „organizaţiilor teroriste”

Micul grup jihadist Hurras al-Din, filiala siriană a al-Qaida, şi-a anunţat dizolvarea la sfârşitul lunii ianuarie, explicând că a luat această decizie după căderea regimului lui Bashar al-Assad. Gruparea se află pe lista americană a „organizaţiilor teroriste”.

O coaliţie rebelă condusă de gruparea islamistă radicală Hayat Tahrir al-Sham (HTS) a preluat puterea la Damasc după răsturnarea lui Bashar al-Assad la 8 decembrie. Noile autorităţi siriene şi-au anunţat intenţia de a desfiinţa toate grupurile armate.

Hurras al-Din, care include jihadişti străini, avea baza în zonele muntoase din nord-vestul Siriei.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE