Trei trenuri, nevoite să staţioneze după ce mecanicul unei locomotive a văzut un cadavru pe linia ferată, pe o rută de cale ferată din judeţul Teleorman

DISTRIBUIE

Trei garnituri feroviare care circulă pe rute din sudul ţării sunt nevoite să staţioneze, sâmbătă seară, după ce mecanicul unei locomotive a văzut cadavrul unui om, pe linia ferată, pe o rută de cale ferată din judeţul Teleorman. Cele trei trenuri trebuie să aştepte ca anchetatorii să facă cercetarea la faţa locului.

 

Circulaţia feroviară este blocată, sâmbătă seară, pe ruta Rădoieşti – Olteni, în judeţul Teleorman, după ce mecanicul trenului 9310 001 a observat o persoană decedată în gabaritul liniei, în zona HC Vârtoape, şi a oprit în faţa acesteia, informează CFR. 

Trenul circula pe firul II, iar firul I este impracticabil, în acea zonă, fiind închis pentru lucrări la linia ferată.

„Organele de anchetă vor desfăşura operaţiunile necesare legale în zonă, timp în care circulaţia trenurilor va rămâne închisă.  Conform estimărilor, vor fi afectate trenurile IR 11501 (Astra Trans Carpatic), R 9307 şi IR 1836 (SNTFC CFR Călători SA)”, precizează oficialii CFR. 

Circulaţia trenurilor în zonă va fi reluată după ce organele de anchetă vor finaliza cercetarea la faţa locului şi îşi vor da acordul pentru reluarea traficului feroviar.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE