Director general ANM: Vreme foarte rece în România până spre mijlocul săptămânii viitoare, cu nopţi şi dimineţi geroase, ninsori şi temperaturi de până la minus 16 grade Celsius. Va fi una din cele mai reci luni februarie din istorie

DISTRIBUIE

Vremea se va menţine foarte rece toată săptămâna în România, inclusiv în partea de sud şi sud-est a ţării, cu nopţi şi dimineţi geroase, cu ninsori şi cu temperaturi ce pot coborî până la minus 16 grade Celsius, ceea ce va face ca să fie cea mai friguroasă săptămână din această iarnă, a declarat Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Potrivit sursei citate, este posibil ca vremea să rămână deosebit de rece şi săptămâna viitoare, până în jurul datei de 25 februarie. În aceste condiţii, a afirmat directorul ANM, februarie va fi una din cele mai reci luni februarie din istorie, cu un peisaj „autentic de iarnă”.

„Urmează o săptămână foarte rece, cu nopţi şi dimineţi geroase, ceea ce va face să fie cea mai friguroasă săptămână din această iarnă. Temperaturile vor coborî până la minus 16 – minus 10 grade Celsius, valabile şi pentru partea de sud şi sud-est a ţării, unde se vor înregistra valori sub minus 10 grade”, a declarat directorul general al ANM, Elena Mateescu, la Digi 24.

Potrivit sursei citate, în sud-estul ţării stratul de zăpadă are acum grosimi de până la 15 centimetri şi va ninge în continuare, aşa încât vom avea un peisaj „autentic de iarnă, specific perioadei”.

Şi în zona montană stratul de zăpadă va fi consistent, de până la 20 de centimetri grosime, iar vântul va sufla moderat, cu viteze între 25 şi 45 km/h, a afirmat Mateescu.

Directorul general al ANM a mai spus că este posibil ca acest episod de iarnă autentică să se înregistreze şi săptămâna viitoare, până în jurul datei de 25 februarie, perioadă în care masa de aer rece va fi predominantă în zona ţării noastre.

„Februarie va fi una din cele mai reci luni februarie din istorie, aşa cum ianuarie va fi una din cele mai calde luni ianurie din istorie”, a ami spus Elena Mateescu.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE