Super Bowl: Philadelphia Eagles a câştigat pentru a doua oară trofeul / La finala NFL a fost prezent şi Donald Trump

DISTRIBUIE

Echipa Philadelphia Eagles a câştigat pentru a doua oară Super Bowl în stil mare, duminică (40-22), refuzându-le rivalilor de la Kansas City Chiefs un al treilea titlu istoric consecutiv, sub privirile preşedintelui american Donald Trump, relatează AFP.

Înainte de începerea meciului, preşedintele şi-a făcut apariţia pe teren, iar Chris Jones, jucătorul vedetă al Chiefs, a venit să-l salute. Apoi Trump a luat loc în lojă, iar o parte a publicului din Caesars Superdome l-a aplaudat în timp ce a apărut pentru scurt timp pe ecranele gigant ale stadionului în timpul intonării imnului american. Fostul dezvoltator imobiliar este primul preşedinte în funcţie care a asistat la finala ligii profesioniste de fotbal american NFL.

O „tradiţie anuală”

În trecut, Donald Trump a criticat în mod regulat NFL, reproşându-i în timpul primului său mandat ceea ce el a considerat a fi pasivitatea sa în faţa unei mişcări de protest a jucătorilor faţă de violenţa poliţiei împotriva minorităţilor.  Dar înainte de meci, el a transmis un mesaj liniştitor, făcând referire la o „tradiţie anuală” care „transcende diferenţele noastre şi personifică valorile noastre patriotice comune”. 

„Fotbalul este cel mai popular sport din America, şi din motive întemeiate: promovează sentimentul de unitate naţională, reuneşte familiile, prietenii şi fanii şi consolidează comunităţile”, a adăugat preşedintele.

Într-un interviu acordat Fox, pasionatul de sport, care a deţinut pentru scurt timp o echipă profesionistă de fotbal american la mijlocul anilor 1980, preconiza o victorie a echipei Kansas City.

La pauza meciului, spectacolul a fost asigurat de Kendrick Lamar.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE