UPDATE – Trump anunţă că doreşte ca SUA să preia proprietatea asupra Fâşiei Gaza şi să reconstruiască enclava după ce palestinienii vor fi mutaţi în altă parte. El nu exclude trimiterea de trupe americane

DISTRIBUIE

Preşedintele Donald Trump a declarat marţi, într-o conferinţă de presă comună cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, că doreşte ca SUA să devină proprietar al Fâşiei Gaza şi să o reamenajeze după ce palestinienii vor fi relocaţi în altă parte, relatează The Associated Press.

Emisarul lui Trump pentru Orientul Mijlociu declarase marţi că un termen de trei până la cinci ani pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza nu este un plan postbelic viabil pentru teritoriul distrus de lupte.

„Văd o poziţie de proprietate pe termen lung”, a spus preşedintele atunci când a fost întrebat dacă SUA vor controla regiunea pentru o perioadă extinsă. Trump a sugerat că, făcând acest lucru, SUA vor promova stabilitatea în regiune şi a adăugat: „Aceasta nu este o decizie luată cu uşurinţă”.

„SUA vor prelua Fâşia Gaza şi vom face o treabă bună şi cu ea. O vom deţine şi vom fi responsabili pentru dezamorsarea tuturor bombelor periculoase neexplodate şi a altor arme de aici”, a precizat Trump.

El a spus că SUA vor depune, de asemenea, eforturi pentru dezvoltarea economică a zonei după ce va fi curăţată de clădirile distruse.

„Toată lumea cu care am vorbit adoră ideea ca Statele Unite să deţină acea bucată de pământ”, a susţinut şeful Casei Albe.

„Văd aducând o mare stabilitate în acea parte a Orientului Mijlociu. … Nu vreau să fiu drăguţ, nu vreau să mă dau băiat deştept, dar o Riviera a Orientului Mijlociu ar putea fi atât de magnifică”, a comentat Trump, părând să se lase purtat de instinctele sale de dezvoltator imobiliar.

Compania lui Trump, Trump Organization, operează afaceri imobiliare şi hoteluri în întreaga lume.

El a mai spus că, „cel mai important”, oamenii care locuiesc acolo ar putea trăi în pace. Trump a precizat că îşi imaginează că „palestinieni, în cea mai mare parte” vor trăi acolo, dar a descris, de asemenea, viziunea sa pentru Gaza ca fiind „un loc internaţional incredibil”, unde ar trăi „oamenii lumii”.

Trump a mai spus că „Arabia Saudită va fi foarte utilă şi a fost utilă” pentru rezolvarea situaţiei. El a susţinut că şi alţi lideri din regiune au fost de acord cu ideea sa, chiar dacă în ultimele zile mai multe state arabe, inclusiv Arabia Saudită, Iordania şi Egiptul, au denunţat public sugestia sa de a strămuta palestinienii din Gaza. Liderii palestinieni au respins, de asemenea, această propunere.

TRUMP NU EXCLUDE TRIMITEREA DE TRUPE AMERICANE ÎN GAZA

Preşedintele SUA nu a exclus trimiterea de trupe americane pentru a securiza Gaza, spunând, ca răspuns la întrebarea unui reporter: „În ceea ce priveşte Gaza, vom face ceea ce este necesar. Dacă este necesar, vom face asta”.

Trump a mai declarat la conferinţa de presă că intenţionează să viziteze Israelul şi, eventual, să facă o deplasare şi în Gaza. Noul preşedinte nu a anunţat încă unde va fi prima sa deplasare în străinătate, sugerând că ar putea fi în Regatul Unit sau în Arabia Saudită. Dar Trump a spus la evenimentul comun cu Netanyahu că va merge în Israel şi ar putea merge şi în Gaza.

La rândul său, premierul israelian Benjamin Netanyahu a comentat că Trump îşi respectă promisiunile care la început par de necrezut. „După ce rămân cu gura căscată, oamenii se scarpină în cap şi spun: Ştii, are dreptate”, a spus Netanyahu.

El a adăugat că Israelul, în lupta sa continuă cu Hamas, „va încheia conflictul prin câştigarea războiului”, iar „victoria Israelului va fi victoria Americii”.

„Sunteţi cel mai mare prieten pe care Israelul l-a avut vreodată la Casa Albă”, i-a spus premierul israelian lui Trump.

Netanyahu a mai spus că o pace durabilă nu este posibilă dacă Hamas nu este distrusă. „Evident, nu se poate vorbi despre pace – nici cu Hamas, nici în Orientul Mijlociu – dacă această organizaţie toxică şi criminală rămâne în picioare, aşa cum nu s-ar fi putut face pace în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial dacă regimul nazist şi armata nazistă rămâneau în picioare” – a declarat premierul israelian.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE