UE afirmă că s-au pus bazele unui tribunal care să îl judece pe Putin pentru invadarea Ucrainei

DISTRIBUIE

Juriştii internaţionali „au pus bazele” unui tribunal special care să judece Rusia pentru crima de agresiune, a anunţat marţi Comisia Europeană, salutând un pas semnificativ către tragerea la răspundere a lui Vladimir Putin şi a oficialilor săi de rang înalt pentru invadarea Ucrainei, în urmă cu aproape trei ani, relatează The Guardian.

Într-o declaraţie transmisă marţi seara, executivul UE a anunţat că s-au făcut progrese care ar permite ca liderii politici şi militari ruşi „care poartă cea mai mare responsabilitate” să fie traşi la răspundere.

Crearea tribunalului a fost propusă iniţial de Ucraina la doar câteva zile după invazia rusă la scară largă, dar timp de aproape trei ani experţii au avut dispute pe tema instanţei potrivite.

„Nu există nicio îndoială că Putin a comis crima de agresiune, care constă în decizia de a ataca o altă ţară”, a declarat presei şefa politicii externe a UE, Kaja Kallas. „Şi fără această crimă, nu ar fi existat niciun omor pe teren. Nu ar exista atacuri asupra infrastructurii civile, asupra civililor, violuri”, a arătat ea.

Înfiinţarea unui tribunal, a explicat ea, înseamnă, de asemenea, „exercitarea unei presiuni” asupra lui Putin şi a regimului său „pentru a opri cu adevărat acest război şi totodată pentru a da un semnal clar altor agresori sau potenţiali agresori care au sau ar putea avea în vedere atacarea ţărilor vecine”, a punctat Kallas.

BLOCAJ ÎN DISCUŢII

Discuţiile, care au început în iunie anul trecut între UE, Ucraina, organismul paneuropean pentru drepturile omului, Consiliul Europei (CoE), şi alte 37 de ţări, s-au lovit de întrebarea dacă Putin şi alţi lideri ruşi ar trebui să beneficieze de imunitate. Ca un compromis, Putin şi alte personalităţi de rang înalt nu vor fi urmăriţi penal atât timp cât sunt în funcţie.

Curtea Penală Internaţională (CPI) de la Haga a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin şi al altor înalţi oficiali ruşi pentru răpirea copiilor ucraineni. Însă aceasta nu are competenţa de a judeca crima Moscovei de agresiune teritorială, deoarece Rusia nu a ratificat tratatul CPI.

O altă opţiune discutată este modificarea Statutului de la Roma al CPI în cadrul Adunării Generale a ONU, însă mulţi experţi susţin că acest lucru ar fi imposibil, deoarece mulţi membri ai Curţii nu au recunoscut jurisdicţia acesteia în ceea ce priveşte crima de agresiune.

Pentru a ieşi din blocaj, CoE, care are 46 de state membre şi a expulzat Rusia din rândurile sale după invazia la scară largă a Ucrainei, s-a oferit să găzduiască tribunalul.

Discuţiile s-au accelerat în timp ce Donald Trump se pregătea să revină la Casa Albă, provocând incertitudini cu privire la sprijinul SUA pentru Ucraina. Aproape 40 de ţări au fost implicate în discuţii, după o pledoarie pentru dreptate din partea lui Zelenski, care a menţionat „oraşele incendiate şi oamenii torturaţi” în timpul atrocităţilor de la Bucea şi Mariupol, precum şi loviturile cu rachete împotriva civililor obişnuiţi.

MIJLOC DE PRESIUNE

Irina Mudra, adjuncta şefului biroului preşedintelui Zelenski, a declarat că poporul ucrainean doreşte să îi tragă la răspundere pe invadatori „şi să arate lumii că astfel de crime de război oribile vor avea consecinţe grave. Mesajul (lui Zelenski) este clar”, a continuat ea. „Răul nu trebuie să rămână nepedepsit. Pacea trebuie să fie dreaptă. Ucraina nu poate şi nu va face compromisuri în privinţa justiţiei”.

Oleksandra Matviiciuk, laureată ucraineană a premiului Nobel pentru pace, a solicitat, de asemenea, crearea rapidă a unui tribunal care să îl judece pe Putin, susţinând că acest lucru ar putea descuraja forţele ruse să mai comită atrocităţi în Ucraina.

Secretarul general al CoE, Alain Berset, a declarat că speră ca lucrul la un text pentru crearea tribunalului să fie finalizat în acest an. Berset, care s-a întâlnit cu Trump la Paris cu ocazia redeschiderii Notre Dame, în decembrie, a declarat că nu este „atât de clar” modul în care tribunalul va fi afectat de orice discuţii de pace lansate de administraţia SUA: „Încercăm să mergem cât mai repede posibil într-un context extrem de incert”, a menţionat oficialul.

Berset, fost preşedinte al Elveţiei, a semnalat că sprijinul SUA este necesar pentru ca tribunalul să funcţioneze. „Cred că este de asemenea clar pentru toată lumea că fără G7 (tribunalul) nu va funcţiona niciodată”, a atras el atenţia.

Într-un efort conex de a face Rusia să plătească pentru daunele pe care le-a provocat Ucrainei, CoE a propus, de asemenea, să se alăture posibilelor discuţii pe tema unei „comisii internaţionale pentru reclamaţii”.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE