Fermierii greci se tem pentru recolte, în condiţiile în care au rămas fără apa din Bulgaria

DISTRIBUIE

Într-o zi de ianuarie neobişnuit de caldă, Dimitris Marinoglou şi-a arat câmpul din nordul Greciei temându-se de ce este mai rău: că rezervele de apă din Bulgaria vecină, care au menţinut în viaţă culturile familiei sale timp de decenii, se vor epuiza vara viitoare, relatează Reuters.

Din 1964, apa din munţii bulgari curge liber de-a lungul râului Arda pe 20 000 de hectare din câmpia Evros din Grecia, în temeiul unui acord de despăgubire încheiat între cele două ţări după cel de-al Doilea Război Mondial.

Dar acordul a expirat în iulie anul trecut şi nu este clar dacă va fi reînnoit, în timp ce Bulgaria îşi evaluează propriile nevoi de apă.

Situaţia evidenţiază cât de vitale – şi precare – au devenit resursele de apă în sudul Europei, unde schimbările climatice au făcut verile mai fierbinţi şi ploile mai rare. Grecia a avut anul trecut cea mai caldă iarnă şi cea mai caldă vară înregistrate vreodată.

„Nimic nu se poate face fără apă”, spune Marinoglou, în vârstă de 32 de ani. „Am cumpărat echipamente, am cumpărat terenuri, toate acestea valorează o mulţime de bani”, adaugă el.

Fermierii greci îngrijoraţi au blocat săptămâna aceasta oraşul nordic Kastanies, acuzând guvernul că nu a acţionat suficient de repede pentru a obţine un acord înainte de vară. Oficialii de la Ministerul grec al Energiei şi Mediului spun că instabilitatea politică din Bulgaria şi guvernele interimare succesive au blocat discuţiile.

BULGARIA RĂMÂNE EVAZIVĂ

Întrebat cu privire la un acord, Ministerul Agriculturii din Bulgaria a afirmat într-o declaraţie: „Este esenţial ca Bulgaria să îşi satisfacă în primul rând propriile nevoi naţionale de apă şi ulterior nevoile ţărilor vecine”.

La rândul său, Ministerul bulgar al Energiei a declarat că a înfiinţat un grup de lucru pentru a evalua situaţia.

În cadrul acordului anterior, Bulgaria a eliberat 186 de milioane de metri cubi de apă pe an din barajele hidroelectrice către Evros, o regiune săracă care nu are rezervoare sau baraje funcţionale. Rezerva era furnizată din mai până în septembrie, când culturile aveau cea mai mare nevoie de ea.

Deşi acordul a expirat în iulie, Grecia şi compania naţională de electricitate din Bulgaria au semnat un acord de ultim moment pentru aprovizionarea până în septembrie, ale cărui condiţii nu au fost dezvăluite.

Grecia speră să demareze o nouă rundă de negocieri în februarie, acum că la Sofia s-a instalat un nou guvern, dar nu este clar dacă se poate ajunge la un acord până la 1 mai.

„Nimeni nu poate spune cât de aproape sau cât de departe suntem de un acord”, a declarat Petros Varelidis, secretarul general pentru resurse de apă al Ministerului grec al Energiei şi Mediului.

60 DE ANI NU S-A FĂCUT NIMIC

La blocada de la Kastanies, fermierii au aliniat peste 100 de tractoare în semn de protest. Incertitudinea cu privire la acordul pentru apă se adaugă unei lungi liste de nemulţumiri, printre care şi confruntarea cu costurile ridicate ale energiei şi producţiei.

„Dacă nu există un acord pe termen lung, pentru noi asta înseamnă moarte”, a declarat Nikos Poptsoglou, agricultor în vârstă de 59 de ani, ale cărui terenuri sunt alimentate cu apă din Bulgaria. Chiar înainte de expirarea acordului, acesta a declarat că terenurile sale au suferit o scădere de 30-40% a producţiei anul trecut din cauza secetei.

Dimitris Drakoudis, şeful unei asociaţii locale de fermieri, spune că apa din Bulgaria era singura sursă de care dispuneau. Un rezervor de apă din zonă are scurgeri şi nu poate reţine apa, au declarat oficialii locali şi guvernamentali.

„Problema este că, timp de 60 de ani, nu s-a făcut nimic, niciun proiect de infrastructură şi nicio întreţinere”, punctează Drakoudis.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Unde se duc, de fapt, kilowații din casă: harta consumului, aparat cu aparat

Cei mai mulți oameni știu cât plătesc pe energie, dar foarte puțini știu pentru ce plătesc. Factura vine ca un număr unic, iar în...

Reparații sanitare de bază în apartament: ce poți rezolva singur în sub o oră

Ce se strică cel mai des într-un apartament și de ce Într-o locuință obișnuită din România, instalația sanitară nu cedează spectaculos, ci lent. Statisticile firmelor...

Unde se termină contabilul și unde începe avocatul: modelul prin care REALCONT® coordonează dosarele ONRC și serviciile juridice

Pentru un antreprenor aflat la primul dosar depus la Registrul Comerțului, granița dintre atribuțiile contabilului și cele ale avocatului este rareori evidentă. Cele două...

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE