Fechet: Primele ce au fost plătite în anul 2024, la Romsilva, aproximativ 178 de milioane de lei / Suntem obligaţi să modificăm legea privind statutul silvicultorilor. Am dispus renegocierea contractului colectiv de muncă

DISTRIBUIE

Ministrul Mediului, Mircea Fechet a declarat miercuri că primele ce au fost plătite în anul 2024, la regie, au fost de aproximativ 178 de milioane de lei, ceea ce înseamnă cel puţin 10% din valoarea totală a cheltuielilor cu salarizarea. El a mai arătat că în 2025 nu vrea să vadă niciun ordin de plată în dreptul căruia să scrie bonus la pensionare. Ministrul a mai anunţat că sunt obligaţi să modifice legea privind statutul silvicultorilor şi a dispus renegocierea contractului colectiv de muncă.

”Solicitarea mea a fost ca toate bonusurile să fie tăiate. Eu cred că fiecare leu pe care îl primeşti în cont trebuie să fie un leu muncit, indiferent dacă iei 100.000 de euro sau dacă iei 5.000 de euro, eu cred că nu există niciun motiv pentru care în 2025 o persoană să primească în cont alţi bani decât cei ce îi se cuvin ca urmare a salariului. Din acest motiv, suntem obligaţi să modificăm legea privind statutul silvicultorilor, iar acest proces a demarat deja în interiorul ministerului, şi în paralel am dispus conducerii executive să renegocieze contractul colectiv de muncă, un lucru extrem de complicat şi să elimine toate aceste bonusuri”, a anunţat ministrul Mediului, Mircea Fechet, după întâlnirea cu conducerea Romsilva. ”În 2025 nu vreau să văd niciun ordin de plată în dreptul căruia să scrie bonus la pensionare sau bonus cu altă ocazie”, a mai declarat ministrul. El a precizat că nu îşi propune să taie tichetele de masa. ”Putem evalua fiecare astfel de spor şi cred că putem singuri să ne dăm seama, fără a fi silvicultori sau economişti, dacă un anumit spor e de bun simţ sau nu e. Pentru nişte condiţii periculoase de muncă, pentru nişte condiţii vătămătoare, sporurile nu le-a inventat Romsilva. Dacă îmi spuneţi că nu ştiu ce bucătar ia un spor pentru că e stresat la locul de muncă, eu cred că bucătarul se poate descurca foarte bine şi fără spor. Iar dacă nu-i convine, se poate angaja bucătar la restaurantul de peste drum”, a completat ministrul Fechet. ”Dacă ne uităm la cifre, putem să observăm că primele ce au fost plătite în anul 2024, aproximativ 178 de milioane de lei, dacă citesc bine din memorie, înseamnă cel puţin 10% din valoarea totală a cheltuielilor cu salarizarea în Regie, respectiv 1,8 miliarde. Doar prin eliminarea acestor sporuri avem o economie de 10% la costurile cu salariile, ceea ce, în opinia mea, poate să însemne un procent semnificativ”, a subliniat ministrul.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE