Un tată, Michael Hein, în vârstă de 45 de ani, considerat ”un erou”, după ce s-a opus atacatorului de la Aschaffenburg, Enamullah O., punându-l pe fugă, l-a urmărit şi a transmis locul în care se afla poliţiei, care l-a arestat

DISTRIBUIE

Un tată, Michael Hein, în vârstă de 45 de ani, este prezentat drept un erou de presa germană, pentru că l-a urmărit şi apoi le-a spus forţelor de ordine locul în care afla Enamullah O., presupusul autor afgan al atacului de miercuri soldat cu moartea unui băiat în vârstă de doi ani şi unui bărbat în vârstă de 41 de ani, în Parcul Schöntal din Aschaffenburg în Bavaria, relatează AFP.

Michael Hein, tatăl al trei copii, un locuitor al localităţii bavareze, era în concediu în ziua atacului.

”M-am dus la frizer şi voiam să-mi vizitez fiica şi nepotul”, declară el postului german de radio RTL.

Auzind strigăte de femei în parcul Schöntal – cu o reputaşie rău-famată -, bărbatul s-a gândit imediat la un viol.

A sărit către locul de unde veneau strigătele şi l-a văzut pe atacator atacând un grup de copii mici încadrat de două educatoare.

El a încercat mai întâi să se interpună, însă Enamullah O. a continuat ”să înjunghie fără discernământ”.

”AM FĂCUT DOAR CEEA CE TREBUIA SĂ FAC”

Michael Hein a cerut atunci grupului să plece de la faţa locului, urlând ”plecaţi!” de mai multe ori.

După sosirea sa, agresorul a intrat în panică şi a încercat să fugă.

Locuitorul din cartier a decis să fugă după el, în timp ce dădea indicii poliţiei locale despre locul în care se afla.

Obosit, atacatorul şi-a aruncat cuţitul într-un tunel după care a fost reţinut de poliţie.

Michael Hein a declarat despre ceea ce a făcut că nu se simte ”ca un erou”.

”Doar mi-am făcut treaba, ceea ce trebuia să fac. Erau implicaţi copii. Nu trebuie să te faci că nu vezi. Trebuie să acţionezi”, a declarat el.

Alt bărbat nu a avut noroc.

Kai-Uwe D., tatăl al doi copii, în vârstă de 41 de ani, ieşise la aer şi a ales să intervină pentru a evita un masacru.

El a fost ucis, la fel ca micul Yannis, în vârstă de doi ani, înjunghiat de opt ori – în gât şi umăr.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Unde se duc, de fapt, kilowații din casă: harta consumului, aparat cu aparat

Cei mai mulți oameni știu cât plătesc pe energie, dar foarte puțini știu pentru ce plătesc. Factura vine ca un număr unic, iar în...

Reparații sanitare de bază în apartament: ce poți rezolva singur în sub o oră

Ce se strică cel mai des într-un apartament și de ce Într-o locuință obișnuită din România, instalația sanitară nu cedează spectaculos, ci lent. Statisticile firmelor...

Unde se termină contabilul și unde începe avocatul: modelul prin care REALCONT® coordonează dosarele ONRC și serviciile juridice

Pentru un antreprenor aflat la primul dosar depus la Registrul Comerțului, granița dintre atribuțiile contabilului și cele ale avocatului este rareori evidentă. Cele două...

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE