Macron atinge cel mai scăzut nivel al popularităţii, de 79% de francezi nemulţumiţi, de când se află la Elysée, în 2017

DISTRIBUIE

Preşedintele francez Emmanuel Macron înregistrează în ianuarie, la opt ani după ce a fost ales, cea mai slabă popularitate – 21% dintre francezi sunt mulţumiţi de acţiunea sa -, de când se află la Palatul Elysée, din 2017, potrivit unui barometru lunar realizat de Ifop pentru Le Journal du dimanche (JDD), relatează AFP.

El pierde trei puncte procentuale din decembrie, când a înregistrat o uşoară creştere (22%).

În ianuarie, nemulţumiţii (35%) şi foarte nemulţumiţii (44%) reprezentă în total 79% dintre persoanele intervievate.

Cota popularităţii preşedintelui scade astfel sub nivelul atins în timpul crizei ”vestelor galbene” la începutul lui 2019.

NEPOPULAR ÎN RÂNDU PENSIONARILOR

Emmanuel Macron pierde zece puncte procentuale din popularitatea în rândul persoanelor în vârstă – care reprezintă în mod tradiţional soclul său electoral cel mai solid.

Întrebarea este dacă poate cădea şi mai mult.

Premierul François Bayrou înregistrează o stabilitate a cotei popularităţii sale faţă de decembrie – 34% mulţumiţi, 66% nemulţumiţi.

Această anchetă a fost realizată pe un eşantion de 2.001 persoane, reprezentativ pentru populaţia franceză majoră, după metoda cotelor, prin interviuri online în perioada 15-23 ianuarie.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Unde se duc, de fapt, kilowații din casă: harta consumului, aparat cu aparat

Cei mai mulți oameni știu cât plătesc pe energie, dar foarte puțini știu pentru ce plătesc. Factura vine ca un număr unic, iar în...

Reparații sanitare de bază în apartament: ce poți rezolva singur în sub o oră

Ce se strică cel mai des într-un apartament și de ce Într-o locuință obișnuită din România, instalația sanitară nu cedează spectaculos, ci lent. Statisticile firmelor...

Unde se termină contabilul și unde începe avocatul: modelul prin care REALCONT® coordonează dosarele ONRC și serviciile juridice

Pentru un antreprenor aflat la primul dosar depus la Registrul Comerțului, granița dintre atribuțiile contabilului și cele ale avocatului este rareori evidentă. Cele două...

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE