O persoană din Ucraina aparţinător al unor bărbaţi rătăciţi în Munţii Maramureşului a ameninţat cu procese şi avocaţi echipe de salvare din România pe motiv că acestea nu i-au găsit pe fugarii din ţara vecină

DISTRIBUIE

O persoană din Ucraina, aparţinător al unor bărbaţi din ţara vecină care au trecut ilegal graniţa în România, prin Munţii Maramureşului şi care s-au rătăcit, a ameninţat cu procese şi avocaţi echipele de salvare din România pe motiv că acestea nu i-au găsit pe fugari. Incidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, când autorităţile române au fost din nou solicitate să caute doi cetăţeni ucraineni rătăciţi pe munte, în nordul judeţului Maramureş.

Salvamontiştii şi poliţiştii din frontieră din Maramureş s-au mobilizat din nou, pentru căutarea a doi bărbaţi din Ucraina care au trecut graniţa în România prin  munţi. După apelul la 112, cei doi au fost localizaţi de STS şi li s-a transmis să nu plece din zonă, pentru a putea fi recuperaţi. Când echipaje la de salvare au ajuns, la ora 4 dimineaţă, în zona unde fuseseră localizaţi, au constatat că ucrainenii plecaseră. 

 

„Mai mult decât atât, salvatorii nu au mai reuşit să îi contacteze pe cei doi ucraineni şi chiar dacă era întuneric şi condiţiile meteo erau potrivnice echipele de salvare au mai făcut o verificare a zonei înainte de a coborî din munte, dar cu toate eforturile nu i-au găsit pe cei doi”, au scris oficialii Salvamont pe Facebook. 

După acţiunea derulată pe timp de noapte şi în condiţii dificile, un bărbat care a ţinut legătura cu ucrainenii rătăciţi a transmis autorităţilor din România un mesaj în care ameninţă cu procese şi avocaţi, arătându-se nemulţumit de faptul că echipajele de salvare nu i-au găsit pe cei doi. 

 

Salvamontiştii care au participat la acţiunea de căutare derulată în condiţii dificile, pe timp de noapte şi la temperaturi negative, au catalogat gestul drept „interesant şi obraznic”. 

„Îl invităm pe prietenul nostru ucrainean care cu siguranţă va citi postarea şi care probabil a văzut prea multe filme în viaţa lui să ni se alăture astăzi în tentativa de a-i găsi prietenii aflaţi undeva în munte. Îl sfătuim să se îmbrace bine si să vină cu noi în munte contribuind astfel din teren la salvarea prietenilor lui. Avem dubii că va veni iar în privinţa ameninţărilor cu avocaţii lui…având în vedere temperaturile negative din munte putem spune că ne lasă…«reci»”, au scris salvatorii pe reţelele de socializare.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Unde se termină contabilul și unde începe avocatul: modelul prin care REALCONT® coordonează dosarele ONRC și serviciile juridice

Pentru un antreprenor aflat la primul dosar depus la Registrul Comerțului, granița dintre atribuțiile contabilului și cele ale avocatului este rareori evidentă. Cele două...

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Bugetul de energie: cum îți echilibrezi săptămâna fără să renunți la ce contează

Energia, nu ceasul, este resursa care se termină prima Majoritatea oamenilor care se plâng de dezechilibru nu au, de fapt, o problemă de calendar. Au...

Google Business Profile pentru afaceri din Oradea: ghid practic de optimizare

Ghid practic pentru afaceri mici din Oradea: cum optimizezi categoria, pozele, programul de funcționare și recenziile din Google Business Profile, pas cu pas.

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE