Meciul PAOK – FCSB: Răzvan Lucescu – Este o victorie mincinoasă prin modul în care a fost obţinută. Al doilea galben, total inexistent / Vom merge acolo să obţinem calificarea şi o vom obţine

DISTRIBUIE

Tehnicianul echipei PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, a declarat joi seară, după meciul cu FCSB, scor 1-2, că bucureştenii au obţinut victoria “mincinoasă” după o eliminare total nedreaptă. El consideră că PAOK a jucat un fotbal superior.

“O decizie incredibilă (eliminarea lui Taison), una total nedreaptă, printr-un al doilea galben total inexistent rămânem în zece. Cei de la FCSB n-au creat mult şi poate că asta îi va costa. Noi jucăm un fotbal bun dacă suntem 11 pe teren. Am fi meritat mult mai mult şi de la primul şi de acest joc. Cred că în final cumva cerul va face dreptate. Ei au fost mai şmecheri, au încercat să scoată maxim. Fotbalul pe care noi l-am jucat este superior. Este o victorie mincinoasă prin modul în care a fost obţinută. Golul al doilea al lor a complicat lucrurile şi a pus presiune pe noi pentru meciul de la Bucureşti. Vom merge acolo să obţinem calificarea şi o vom obţine”, a spus Răzvan Lucescu.

Echipa bucureşteană FCSB a învins joi seara, în deplasare, scor 2-1, formaţia greacă PAOK Salonic, pregătită de românul Răzvan Lucescu, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa.

 

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE