Un bărbat din Craiova, reţinut pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecţie şi a sunat-o pe fosta parteneră / El nu avea voie să o contacteze şi să se apropie la mai puţin de 100 de metri după ce o agresase şi o ţinuse cu forţa într-o clădire

DISTRIBUIE

Un bărbat din Craiova a fost reţinut de poliţiştii din Dolj, după ce a încălcat ordinul de protecţie şi a sunat-o în repetate rânduri pe fosta parteneră, deşi nu avea voie acest lucru. El primise interdicţia după ce la începutul lunii ianuarie, când a agresat-o pe femeie şi a ţinut-o cu forţa într-o clădire.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, miercuri, că un bărbat de 39 de ani din Craiova este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate, lovirea sau alte violenţe, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.

Poliţiştii au fost sesizaţi la data de 7 ianuarie, de o tânără de 20 de ani, cu privire la faptul că prietena ei, în vârstă de 33 de ani, ar fi fost agresată de fostul partener şi ar fi ţinută cu forţa într-o clădire din Craiova.

”La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii, în clădirea indicată de apelantă fiind găsită femeia de 33 de ani şi bărbatul de 39 de ani, ambii din municipiul Craiova. Cu această ocazie, femeia le-a declarat poliţiştilor că ar fi fost agresată fizic de către bărbat, iar în momentul în care a încercat să părăsescă imobilul, acesta ar fi încuiat uşa şi ar fi ţinut-o închisă împotriva propriei voinţe”, au afirmat reprezentanţii IPJ Dolj.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate, fiind un emis ordin de protecţie provizoriu.

Ulterior, instanţa de judecată a emis ordin de protecţie pe numele bărbatului, pentru o perioadă de 6 luni, acesta având obligaţia de a nu se apropie la o distanţă mai mică de 100 de metri faţă de femeie, fiindu-i interzis orice contact cu aceasta, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod.

”Din cercetări, poliţişti au stabilit că în perioada 19 – 27 ianuarie, bărbatul ar fi iniţiat mai multe apeluri telefonice pe numărul de telefon al femeii, încălcând astfel obligaţiile stabilite de instanţa de judecată prin ordinul de protecţie. Totodată, din cercetări s-a stabilit că bărbatul ar fi distrus micro-cardul SD pe care erau stocate imaginile video din incinta clădirii, cu scopul de a împiedica aflarea adevărului în cauză”, a precizat sursa citată.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. El urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru luarea unei măsuri preventive.

 

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE