Daniel David, la dezbaterea despre planurile cadru: Scopul acela este să avem grijă ca educaţia să nu devină un risc pentru naţiune/ Cu toţii ştiam de PISA, avem rezultate la liceu care arată mai rău

DISTRIBUIE

Ministrul Educaţiei, Daniel David, afirmă că scopul celor implicaţi în sistemul de educaţie este de a avea grijă „ca educaţia să nu devină un risc pentru naţiune, ci să devină o oportunitate”. În cadrul unei dezbateri privind planurile-cadru pentru liceu ministrul subliniază că rezultatele mai slabe decât cele obţinute de elevii de clasele a opta care participă la testele PISA sunt înregistrate în ciclul liceal. „M-am gândit mult dacă să spun asta în spaţiul public, dar când am văzut ultimele analize legate de numeraţia, literaţia, la nivel liceu, când am văzut competenţele adulţilor, este un risc de securitate naţională. Nu mai putem continua aşa!”, este mesajul lui Daniel David.

„Cred că cu toţii avem un scop şi scopul acela este să avem grijă ca educaţia să nu devină un risc pentru naţiune, ci să devină o oportunitate. Ca să fu cinstit, nu m-am simţit foarte confortabil că la început de mandat trebuie să încep cu discuţia despre planurile-cadru, toată lumea ştie că e moment de scandal. Pe de altă parte, ca ministru, sunt responsabil de acest domeniu şi, deşi nu am fost bucuros absolut deloc, presiunea curriculară cu toţii o ştim: avem manuale din 2004, conţinuturi din 2004, ultimul strigăt ar fi fost 2021, atunci trebuia să facem acest lucru. Doi: presiunea legală, legea ne obligă să regândim planurile-cadru şi în conexiune cu bacalaureatul şi cu alte modificări care au apărut acolo”, a afirmat ministrul Educaţiei şi Cercetării marţi după amiază, în deschiderea unei dezbateri care are ca temă viitoarele planuri-cadru pentru învăţământul liceal.

Acesta a explicat de asemenea că este cunoscut că „este măcar un dram de adevăr” în faptul că elevii au programe încărcate.

„Să nu ne transformăm copiii în hamali care să poarte cursuri peste cursuri, ore peste ore, discipline peste discipline. E foarte important, şi acesta este un argument, pentru mine, moral, psihologic. Şi trei: un argument mai grav: cu toţii ştim că zona de alfabetizare ştiinţifică nu arată bine în ţară.  Cu toţii ştiam de PISA, ştiam de TIMSS, adică clasele a opta, 15 ani, avem rezultate la liceu care arată mai rău decât ce se întâmplă acolo. De aceea să ştiţi că eu m-am gândit de multe ori până când am spus că nu e prea uşor când un ministru vorbeşte de risc de securitate naţională pentru un domeniu, e o chestie importantă, am stat şi m-am gândit mult dacă să spun asta în spaţiul public dar când am văzut ultimele analize legate de numeraţia, literaţia, la nivel liceu, când am văzut competenţele adulţilor, este un risc de securitate naţională. Nu mai putem continua aşa!”, a adăugat Daniel David.

Acesta subliniază încă o dată că nu ţine ca proiectele de planuri-cadru propuse de ministerul de resort să fie adoptate în forma în care au fost propuse, el arătând că a încercat să găsească un echilibru între ştiinţe, religie, abilităţi pentru viaţă şi identitate naţională. 

Ministrul spune că planurile cadru vor fi adoptate numai într-o „variantă larg îmbrăţişată de sistem”, el subliniind că planurile-cadru nu sunt doar pentru elevi, ci şi pentru profesori. 

„Problema nu este legată de numărul de ore. Daţi-mi modele bune şi adăugăm câte ore vreţi ca acel model să funcţioneze! Dar avem nevoie de alte modele. Când ştiu cât de prost merg lucrurile şi aud că nu trebuie să schimbăm, nu modificăm, nu este în regulă!”, le-a transmis ministrul participanţilor la dezbaterea publică.

 

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE