Nelu Tătaru anunţă că a contestat o decizie a managerului Spitalului Municipal din Huşi prin care contractul său de muncă a fost suspendat, după ce măsura controlului judiciar a încetat/ El afirmă că fostul său cabinet a devenit loc de fumat

DISTRIBUIE

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru anunţă că a contestat o decizie a managerului Spitalului Municipal din Huşi prin care contractul său de muncă a fost suspendat, după ce măsura controlului judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită a încetat. El afirmă că îşi doreşte să revină în spital, ca medic, însă prezintă un document prin care i se cerea să îşi ia lucrurile personale din fostul său cabinet şi susţine că spaţiul a devenit între timp loc de fumat.

Nelu Tătaru a arătat, într-o postare pe Facebook, că ”provocările, lecţiile de viaţă şi momentele dificile” nu l-au ocolit, dar a ”ales să rămână om”.

”Aşa cum am mai spus-o de nenumărate ori: românii, huşenii, pacienţii mei nu sunt proşti, naivi şi nu pot fi manipulaţi! Poate sună prea dur venind din partea mea, dar prefer oricând un adevăr dur în detrimentul unei minciuni frumoase. Adevărul nu trebuie cosmetizat, de aceea sunt convins că mulţi dintre noi s-au săturat să ni se închidă gura sau să nu primim răspunsuri”, a adăugat el.

El a publicat mai multe documente, transmiţându-le autorităţilor că ”medicina este o misiune permanentă, nu una temporară, pe care să o trataţi în funcţie de vreme şi vremuri favorabile unui primar, consilier sau manager de spital”.

”Cariera unui medic nu poate fi tratată precum un bilet de călătorie, dus-întors, aşa cum sunt cele 3 documente: cel care «mă expulzează» din cabinetul medical (devenit între timp loc de fumat), cel care arată că revenirea mea în spital ar fi trebuit să se fi întâmplat deja (conform documentului, încetează suspendarea), al treilea este cel care suspendă revenirea mea (din nou) fără a mai avea control judiciar…document în baza căruia eu nu pot fi la spital”, a arătat el.

Nelu Tătaru a precizat că a contestat decizia şi că îşi doreşte să se întoarcă la pacienţii săi.

”Am trecut prin multe încercări în ultimele luni, dar cu demnitate, răbdare, speranţă şi dorinţa de a mă întoarce la pacienţi! Cu stupoare, am constatat că deciziile de executare a mea au fost luate înainte ca justiţia să fi dat un verdict… În acest moment, am contestat în instanţă decizia managerului spitalului şi aştept ca aceasta să hotărască că mă pot întoarce la pacienţii mei, în spital. Până atunci voi fi lângă ei de la cabinet”, a menţionat el.

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, începând din 4 noiembrie.

Pe timpul cât se afla sub control judiciar, el trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care cea de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală şi cea de a nu exercita profesia de medic în cadrul niciunei unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate.

În octombrie, procurorii DNA l-au pus sub urmărire penală pe Nelu Tătaru, într-un dosar în care este acuzat că ar fi luat mită, în calitate de medic, bani şi alimente, sumele variind între 100 şi 500 de lei.

Fostul ministru al Sănătăţii s-a declarat nevinovat şi a spus că nu a condiţionat niciodată actul medical.

În 14 octombrie, Comisia juridică din Camera Deputaţilor a admis, în unanimitate, cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru, acuzat de DNA de luare de mită. Acesta a participat la şedinţa comisiei, împreună cu avocata sa. În aceeaşi zi, plenul Camerei Deputaţilor a votat, cu 177 de voturi pentru, 12 voturi contra şi o abţinere, cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru.

În timp ce se afla sub control judiciar pentru luare de mită şi avea interdicţia de a-şi exercita profesia într-un spital de stat, Tătaru a anunţat că a început demersuri pentru a-şi deschide, începând cu luna decembrie, un cabinet de consultaţii privat.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE