Tenis:: Cel mai bun la ora actuală este Jannik Sinner, recunoaşte Alcaraz

DISTRIBUIE

Spaniolul Carlos Anlaraz a recunoscut, duminică, supremaţia italianului Jannik Sinner în circuitul ATP în ultimele luni, relatează AFP.

„Ştiu, întotdeauna există discuţii, oamenii se întreabă cine este cel mai bun dintre noi, unii spun că Jannik este mai bun, alţii că sunt eu, (dar) cel mai bun în acest moment este Jannik”, a declarat Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, duminică, la Rotterdam. „A pierdut doar patru sau cinci meciuri anul trecut (şase de fapt, n.r.), este o nebunie”, a adăugat spaniolul.

Alcaraz a susţinut prima sa conferinţă de presă după ce a pierdut în faţa lui Novak Djokovici în sferturile de finală ale Australian Open, la 21 ianuarie.

„Câştigă de fiecare dată când joacă, este ultra-concentrat de fiecare dată, aşa că eu cred că este cel mai bun. La fiecare turneu pe care îl joacă, ajunge în finală şi ridică trofeul”, a spus Alcaraz, 21 de ani, care va începe turneul olandez împotriva lui Botic van de Zandschulp (locul 84).

Alcaraz a declarat că pregătirea sa pentru turneul de la Rotterdam „nu a fost ideală”. „Am petrecut câteva zile acasă după Australian Open, dar am răcit, a trebuit să mă odihnesc până m-am simţit mai bine şi am putut să mă antrenez doar două zile”, a spus el.

 

 

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Unde se duc, de fapt, kilowații din casă: harta consumului, aparat cu aparat

Cei mai mulți oameni știu cât plătesc pe energie, dar foarte puțini știu pentru ce plătesc. Factura vine ca un număr unic, iar în...

Reparații sanitare de bază în apartament: ce poți rezolva singur în sub o oră

Ce se strică cel mai des într-un apartament și de ce Într-o locuință obișnuită din România, instalația sanitară nu cedează spectaculos, ci lent. Statisticile firmelor...

Unde se termină contabilul și unde începe avocatul: modelul prin care REALCONT® coordonează dosarele ONRC și serviciile juridice

Pentru un antreprenor aflat la primul dosar depus la Registrul Comerțului, granița dintre atribuțiile contabilului și cele ale avocatului este rareori evidentă. Cele două...

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE