Braşov: Tânăr care conducea băut şi care a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor rutieri, reţinut după ce i-a ameninţat pe aceştia/ El a devenit violent când a fost prins

DISTRIBUIE

Un tânăr de 25 de ani din judeţul Braşov a fost reţinut după ce i-a ameninţat pe poliţiştii rutieri ca să nu îl sancţioneze după ce a fost prins când conducea băut. Iniţial, el nu a oprit la semnalele agenţilor, dar a fost găsit pe o altă stradă, moment în care a devenit violent.

Potrivit IPJ Braşov, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Biroul de Investigaţii Criminale efectuează acte de cercetare penală, sub delegarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, într-un dosar penal în care un bărbat a fost reţinut, după cear fi ultragiat poliţiştii de care intenţiona să scape în cadrul unui control rutier.

 

Astfel, sâmbătă, un echipaj de poliţie rutieră care supraveghea traficul rutier în municipiul Braşov a fpcut semn să oprească unui şofer care circula cu viteză peste limita legală, pe Bulevardul Gării. Acesta a ignorat semnalele poliţistului şi şi-a continuat deplasarea, în încercarea de a scăpa de control, însă a fost identificat şi blocat pe o altă stradă, în timp ce încerca să abandoneze autovehiculul.

 

Poliţiştii au stabilit că şoferul este un bărbat de 25 de ani, din comuna Prejmer, judeţul Braşov, care prezenta semne evidente, în comportament, că s-ar afla sub influenţa alcoolului.

 

Ca urmare, poliţiştii i-au solicitat conducătorului auto să fie testat pentru alcool, însă bărbatul a început să se manifeste violent şi le-a adresat ameninţări poliţiştilor pentru a-i determina să nu aplice măsurile legale.

 

Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Unde se duc, de fapt, kilowații din casă: harta consumului, aparat cu aparat

Cei mai mulți oameni știu cât plătesc pe energie, dar foarte puțini știu pentru ce plătesc. Factura vine ca un număr unic, iar în...

Reparații sanitare de bază în apartament: ce poți rezolva singur în sub o oră

Ce se strică cel mai des într-un apartament și de ce Într-o locuință obișnuită din România, instalația sanitară nu cedează spectaculos, ci lent. Statisticile firmelor...

Unde se termină contabilul și unde începe avocatul: modelul prin care REALCONT® coordonează dosarele ONRC și serviciile juridice

Pentru un antreprenor aflat la primul dosar depus la Registrul Comerțului, granița dintre atribuțiile contabilului și cele ale avocatului este rareori evidentă. Cele două...

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE