Alexandru Rogobete (PSD): Astăzi inaugurăm ultimul dintre cele 12 Centre de Radioterapie din ţară, la Spitalul Municipal Ploieşti. Investiţie totală de 50 de milioane de euro – FOTO

DISTRIBUIE

Preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Alexandru Rogobete, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, anunţă finalizarea unei investiţii de aproximativ 50 de milioane de euro odată cu inaugurarea ultimului Centru de Radioterapie inclus în programul finanţat prin Banca Mondială, cel de la Spitalul Municipal Ploieşti.

”Ne-am ţinut de cuvânt. În 2022 am promis că vom deschide 12 centre de radioterapie dedicate pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi iată că astăzi am inaugurat ultimul astfel de centru la Spitalul Municipal Ploieşti. Pe scurt, putem spune că am adus tratamentul de înaltă eficienţă mai aproape de pacienţi. Felicitări echipei Ministerului Sănătăţii şi a administraţiei locale din Prahova pentru determinarea avută în finalizarea acestui obiectiv de investiţii atât de important pentru sistemul medical”, a declarat dr. Alexandru Rogobete, deputat PSD.

Proiectul de la Ploieşti, finanţat prin Banca Mondială, a presupus o investiţie de 20 de milioane de lei. Pacienţii vor avea acces la tratamente performante datorită celor două acceleratoare liniare de nivel 1, care permit aplicarea unor terapii de înaltă precizie. În plus, dotările includ staţii de planificare a tratamentului, staţii de conturare, sisteme de verificare a planurilor terapeutice şi echipamente avansate de dozimetre.

”Pacienţii cu afecţiuni oncologice au nevoie de un sistem de suport care, alături de tratament eficient, să le ofere speranţă. Echipamentele medicale sunt foarte importante, dar vorbim despre dezvoltarea unui mediu optim pentru tratament, de spaţii moderne, de personal instruit”, a continuat acesta.

Deputatul PSD, preşedinte al Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, a adăugat că în perioada 2022-2024 ministerul de resort a dotat cu echipamente specifice (unităţi mobile, citologie, electrochirurgie, colonoscopie, mamografe etc.) centre naţionale şi laboratoarele locale pentru 47 unităţi medicale beneficiare.

”Combaterea cancerului are nevoie de o abordare robustă. De aceea, concomitent cu construcţia celor 12 centre de radioterapie, cu dotarea aferentă, Ministerul Sănătăţii a investit alte 12 milioane de euro în 47 de unităţi medicale pe care le-a dotat cu echipamente pentru screening. Prevenţia este crucială în combaterea afecţiunilor oncologice, unde bineînţeles că tratamentul timpuriu creşte exponenţial şansele de reuşită pentru pacienţi”, a mai declarat Alexandru Rogobete.

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Unde se duc, de fapt, kilowații din casă: harta consumului, aparat cu aparat

Cei mai mulți oameni știu cât plătesc pe energie, dar foarte puțini știu pentru ce plătesc. Factura vine ca un număr unic, iar în...

Reparații sanitare de bază în apartament: ce poți rezolva singur în sub o oră

Ce se strică cel mai des într-un apartament și de ce Într-o locuință obișnuită din România, instalația sanitară nu cedează spectaculos, ci lent. Statisticile firmelor...

Unde se termină contabilul și unde începe avocatul: modelul prin care REALCONT® coordonează dosarele ONRC și serviciile juridice

Pentru un antreprenor aflat la primul dosar depus la Registrul Comerțului, granița dintre atribuțiile contabilului și cele ale avocatului este rareori evidentă. Cele două...

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE