TULCEA: Medicii veterinari cer sprijinul autorităţilor pentru a-i prinde pe vânzătorii de animale din Deltă

DISTRIBUIE

Proprietarii animalelor bolnave reclamă despăgubirile reduse, care acoperă doar transportul la abator.

Foto: Pixabay

Publicat de Adina Sîrbu,
28 ianuarie 2025, 15:23

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea a solicitat, marţi, ajutorul autorităţilor judeţene pentru a reuşi să-i identifice şi să-i prindă în flagrant pe cei care intermediază comercializarea animalelor din Deltă, în condiţiile în care zona este cunoscută ca fiind una cu anemie infecţioasă ecvină (AIE) şi leucoză enzootică bovină (LEB), iar animalele din localităţile înconjurate de ape nu pot pleca decât la abatoare.

Unii crescători de animale din Deltă reclamă costurile ridicate pe care trebuie să le suporte pentru transportul animalelor la abatoare şi apelează la firme intermediare care le promit sume mai mari.

„Sunt persoane, noi ştim doi, trei cetăţeni, care ocolesc punctele de verificare ale autorităţilor şi ajung cu animalele direct la bac. Dacă nu suntem anunţaţi de cineva, e foarte greu să-i depistăm. În anii anteriori, am avut cazuri în care ştiam că animalele au plecat sigur din Sulina. I-am aşteptat unde bănuiam că ar descărca, dar, din varii motive, ne-am trezit că au debarcat în altă parte şi i-am prins destul de greu. Sunt foarte inventivi”, a declarat marţi, în timpul şedinţei Colegiului Prefectural al judeţului Tulcea, directorul executiv adjunct al DSVSA, Pavel Iordan.

El a făcut un apel la Poliţia de Frontieră pentru a fi sprijinit şi a-i identifica pe cei care transportă ilegal animalele din Deltă, iar prefectul judeţului, Alexandru Munteanu, l-a îndemnat să facă o solicitare în scris cu acest scop.

Potrivit reprezentantului DSVSA, Delta Dunării este o zonă endemică pentru LEB şi AIE, ceea ce înseamnă că animalele cu acest diagnostic pot pleca din zonă doar spre abatoare, iar proprietarii animalelor primesc despăgubiri din partea statului. În unele cazuri însă, despăgubirile nu acoperă decât transportul animalelor la abator.

Sursă: AGERPRES


DISTRIBUIE

Știri recente

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Unde se duc, de fapt, kilowații din casă: harta consumului, aparat cu aparat

Cei mai mulți oameni știu cât plătesc pe energie, dar foarte puțini știu pentru ce plătesc. Factura vine ca un număr unic, iar în...

Reparații sanitare de bază în apartament: ce poți rezolva singur în sub o oră

Ce se strică cel mai des într-un apartament și de ce Într-o locuință obișnuită din România, instalația sanitară nu cedează spectaculos, ci lent. Statisticile firmelor...

Unde se termină contabilul și unde începe avocatul: modelul prin care REALCONT® coordonează dosarele ONRC și serviciile juridice

Pentru un antreprenor aflat la primul dosar depus la Registrul Comerțului, granița dintre atribuțiile contabilului și cele ale avocatului este rareori evidentă. Cele două...

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE