TULCEA: Medicii veterinari cer sprijinul autorităţilor pentru a-i prinde pe vânzătorii de animale din Deltă

DISTRIBUIE

Proprietarii animalelor bolnave reclamă despăgubirile reduse, care acoperă doar transportul la abator.

Foto: Pixabay

Publicat de Adina Sîrbu,
28 ianuarie 2025, 15:23

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea a solicitat, marţi, ajutorul autorităţilor judeţene pentru a reuşi să-i identifice şi să-i prindă în flagrant pe cei care intermediază comercializarea animalelor din Deltă, în condiţiile în care zona este cunoscută ca fiind una cu anemie infecţioasă ecvină (AIE) şi leucoză enzootică bovină (LEB), iar animalele din localităţile înconjurate de ape nu pot pleca decât la abatoare.

Unii crescători de animale din Deltă reclamă costurile ridicate pe care trebuie să le suporte pentru transportul animalelor la abatoare şi apelează la firme intermediare care le promit sume mai mari.

„Sunt persoane, noi ştim doi, trei cetăţeni, care ocolesc punctele de verificare ale autorităţilor şi ajung cu animalele direct la bac. Dacă nu suntem anunţaţi de cineva, e foarte greu să-i depistăm. În anii anteriori, am avut cazuri în care ştiam că animalele au plecat sigur din Sulina. I-am aşteptat unde bănuiam că ar descărca, dar, din varii motive, ne-am trezit că au debarcat în altă parte şi i-am prins destul de greu. Sunt foarte inventivi”, a declarat marţi, în timpul şedinţei Colegiului Prefectural al judeţului Tulcea, directorul executiv adjunct al DSVSA, Pavel Iordan.

El a făcut un apel la Poliţia de Frontieră pentru a fi sprijinit şi a-i identifica pe cei care transportă ilegal animalele din Deltă, iar prefectul judeţului, Alexandru Munteanu, l-a îndemnat să facă o solicitare în scris cu acest scop.

Potrivit reprezentantului DSVSA, Delta Dunării este o zonă endemică pentru LEB şi AIE, ceea ce înseamnă că animalele cu acest diagnostic pot pleca din zonă doar spre abatoare, iar proprietarii animalelor primesc despăgubiri din partea statului. În unele cazuri însă, despăgubirile nu acoperă decât transportul animalelor la abator.

Sursă: AGERPRES


DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE