CEC Bank a încheiat o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale

DISTRIBUIE

Banca de stat CEC Bank anunţă că a încheiat o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale.

”CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de Titluri Eligibile Senior Nepreferenţiale, destinate încadrării ca instrumente eligibile MREL. Ordinele primite au depăşit de peste două ori valoarea de 300 de milioane de euro anunţată iniţial, cu plasamente de la fonduri de investiţii internaţionale şi locale, fonduri de pensii, bănci, precum şi de la manageri de active şi private banking”, anunţă banca.

Cererea puternică a investitorilor a permis ca preţul indicativ iniţial de 6% să coboare cu 37,5 puncte de bază până la un preţ final de 5,625%, în timp ce valoarea maximă a ordinelor plasate a atins peste 800 de milioane de euro.

Obligaţiunile denominate în euro au fost emise în cadrul Programului MTN al CEC Bank în valoare de 1,5 miliarde de euro, aprobat de Commission de Surveillance de Secteur Financiere (CSSF) Luxemburg, în urma actualizării prospectului de bază pe data de 18 noiembrie 2024.

Se va solicita admiterea la tranzacţionare a titlurilor la Bursa de Valori din Luxemburg şi la Bursa de Valori Bucureşti. CEC Bank a mandatat Erste Group Bank A.G. şi ING Bank N.V. ca Joint Bookrunners şi Co-Aranjori ai emisiunii de obligaţiuni, în timp ce BT Capital Partners a acţionat în calitate de Co-Manager. Dentons a acţionat în calitate de consultant juridic al CEC Bank, în timp ce Erste Group Bank A.G. şi ING Bank N.V. au fost consiliate de Clifford Chance, prin birourile acestora din Bucureşti şi Frankfurt.

CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de 93,23 miliarde de lei, la sfârşitul semestrului I 2024.

Grupul CEC Bank a luat fiinţă prin preluarea, la data de 27.07.2023, de către CEC Bank S.A., a pachetului majoritar de acţiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – I.F.N. S.A. (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

FGCR are ca obiect principal de activitate asumarea de angajamente de garantare şi emiterea de garanţii pe seama fondurilor publice, a surselor proprii şi a oricăror alte surse pentru credite şi alte instrumente de finanţare care pot fi obţinute de persoane fizice şi juridice – producători agricoli şi procesatori de produse agro-alimentare, pentru realizarea producţiei agricole, stocarea / procesarea produselor agricole şi realizarea obiectivelor de investiţii în aceste domenii.

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Unde se termină contabilul și unde începe avocatul: modelul prin care REALCONT® coordonează dosarele ONRC și serviciile juridice

Pentru un antreprenor aflat la primul dosar depus la Registrul Comerțului, granița dintre atribuțiile contabilului și cele ale avocatului este rareori evidentă. Cele două...

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Bugetul de energie: cum îți echilibrezi săptămâna fără să renunți la ce contează

Energia, nu ceasul, este resursa care se termină prima Majoritatea oamenilor care se plâng de dezechilibru nu au, de fapt, o problemă de calendar. Au...

Google Business Profile pentru afaceri din Oradea: ghid practic de optimizare

Ghid practic pentru afaceri mici din Oradea: cum optimizezi categoria, pozele, programul de funcționare și recenziile din Google Business Profile, pas cu pas.

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE