Simin-Aysel Florescu: Cu cât avem mai puțini oameni vaccinați, cu atât vom avea mai multe focare

DISTRIBUIE

Managerul Spitalului ”Victor Babeș” din București, Simin-Aysel Florescu, afirmă că situația privind vaccinarea pentru unele boli rămâne ”sub nivelul optim de acoperire”, iar în aceste condiții riscul de izbucnire a unor epidemii este unul ridicat.

Medicul Simin-Aysel Florescu, managerul Spitalului ”Victor Babeș” din București, a afirmat, la Medika Tv, că datele privind rata de vaccinare în România arată că situația este ”destul de gravă”, subliniind că rata scăzută a vaccinării se perpetuează de la an la an, având în vedere că nu se atinge rata de vaccinare de 90%, care ar duce la evitarea izbucnirii unei epidemii. 

 

În aceste condiții, medicul a atras atenția că, odată cu perpetuarea situației, numărul celor nevaccinați crește, fie că e vorba despre rujeolă, tuse convulsivă sau alte boli care pot fi prevenite prin vaccinare. 

 

”Este foarte simplu: cu cât avem mai puțini oameni vaccinați, cu atât vom avea mai multe focare”, a afirmat Florescu.

 

Managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Capitală a explicat că unele dintre bolile care pot fi prevenite prin vaccinare, cum e poliomielita, sunt maladii pentru care nu există tratament, cu doar prevenire prin vaccin. O răspândire a acestei boli ar fi ”dramatică” și ”foarte tragică”, a subliniat medicul.

 

”Culmea, anti-vaxxerii se bazează fix pe imunitatea celor care sunt vaccinați. Ei zic că își țin copiii în comunități care sunt vaccinate, că nu au cum să se îmbolnăvească, chiar dacă sunt nevaccinați. Asta mi se pare un pic de ipocrizie. Adică tu beneficiezi de efectul vaccinării, dar nu vrei să-ți vaccinezi copilul ca să ce? Că îți e frică de ce? Dar în schimb îl protejezi prin ceilalți, deci lucrul ăsta nu este tocmai recomandat”, a afirmat medicul.

 

Simin Florescu a spus că România urmează ”un trend” care se manifestă la nivel global și a amintit că Organizația Mondială a Sănătății derulează programe care vizează eradicarea unor boli, dar ratele scăzute de vaccinare ”reprezintă niște pași imenși înapoi”.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Programul zilei de nuntă: cum construiești un timeline care chiar funcționează

Multe cupluri își pun toată energia în alegerea locației, a rochiei sau a meniului și lasă pe ultimul loc un detaliu care decide, de...

Aproximativ 800 de tineri judoka, din patru țări, la Turneul Internațional de Judo „Motiuashi” de la București

Sala Agronomie din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București găzduiește sâmbătă (12 septembrie 2026) Turneul Internațional de Judo „Motiuashi", una...

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Unde se duc, de fapt, kilowații din casă: harta consumului, aparat cu aparat

Cei mai mulți oameni știu cât plătesc pe energie, dar foarte puțini știu pentru ce plătesc. Factura vine ca un număr unic, iar în...

Reparații sanitare de bază în apartament: ce poți rezolva singur în sub o oră

Ce se strică cel mai des într-un apartament și de ce Într-o locuință obișnuită din România, instalația sanitară nu cedează spectaculos, ci lent. Statisticile firmelor...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE