Trump l-a demis pe şeful Statului Major Întrunit. El a mai dat afară alţi cinci amirali şi generali

DISTRIBUIE

Preşedintele Donald Trump l-a demis, vineri, pe şeful Statului Major Întrunit, generalul de flotilă aeriană C.Q. Brown, şi a dat afară alţi cinci amirali şi generali, într-o remaniere fără precedent a conducerii militare americane, relatează Reuters.

Trump a declarat, într-o postare pe Truth Social, că îl va nominaliza pe generalul locotenent în retragere Dan „Razin” Caine pentru a-i succeda lui Brown. 

Fost pilot F-16, Caine a fost director asociat al afacerilor militare la Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) până la sfârşitul anului trecut.

Trump va înlocui, de asemenea, şeful Marinei americane, funcţie deţinută de amiralul Lisa Franchetti, prima femeie care a condus un serviciu militar, precum şi pe adjunctul şefului Statului Major al Forţelor Aeriene şi pe judecătorii militari pentru Armată, Marină şi Forţele Aeriene, a precizat Pentagonul.

Decizia lui Trump declanşează o perioadă de convulsii la Pentagon, care se pregătea deja pentru concedieri masive de personal civil, o revizuire dramatică a bugetului său şi o schimbare în desfăşurările militare în cadrul noii politici externe „America First” a lui Trump.

În timp ce conducerea civilă a Pentagonului se schimbă de la o administraţie la alta, membrii în uniformă ai forţelor armate ale SUA sunt meniţi să fie apolitici, punând în aplicare politicile administraţiilor democrate şi republicane.

Brown, al doilea ofiţer de culoare care devine cel mai important consilier militar în uniformă al preşedintelui, trebuia să îşi încheie mandatul de patru ani în septembrie 2027.

Un oficial american a declarat că Brown a fost eliberat din funcţie cu efect imediat, chiar înainte ca Senatul să îi confirme succesorul.

În noiembrie, Reuters a fost prima care a raportat că viitoarea administraţie Trump plănuia o schimbare radicală a cadrelor superioare, cu concedieri, inclusiv a lui Brown.

În timpul campaniei prezidenţiale de anul trecut, Trump a vorbit despre concedierea generalilor „woke” şi a celor responsabili pentru retragerea problematică din Afganistan din 2021. Vineri, preşedintele nu a explicat decizia sa de a-l înlocui pe Brown.
„Vreau să-i mulţumesc generalului Charles ‘CQ’ Brown pentru cei peste 40 de ani de servicii aduse ţării noastre, inclusiv în calitate de actual preşedinte al Statului Major Întrunit (Joint Chiefs of Staff). Este un gentleman rafinat şi un lider remarcabil şi îi doresc un viitor măreţ pentru el şi familia sa”, a scris Trump.

Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a fost sceptic cu privire la Brown înainte de a prelua conducerea Pentagonului cu o agendă largă care include eliminarea iniţiativelor de diversitate, echitate şi incluziune în armată.

În cea mai recentă carte a sa, Hegseth a întrebat dacă Brown ar fi obţinut postul dacă nu ar fi fost negru.

„A fost din cauza culorii pielii sale? Sau datorită abilităţilor sale? Nu vom şti niciodată, dar ne îndoim întotdeauna – ceea ce, la prima vedere, pare nedrept faţă de CQ. Dar din moment ce el a făcut din cartea rasială una dintre cele mai mari cărţi de vizită ale sale, nu prea contează”, a scris el în cartea sa din 2024 ”The War on Warriors: Behind the Betrayal of the Men Who Keep Us Free”.

Brown, fost pilot de vânătoare cu experienţă de comandă în Orientul Mijlociu şi Asia, a povestit experienţele sale de discriminare în armată într-un videoclip emoţionant postat online după uciderea lui George Floyd în 2020, care a declanşat proteste la nivel naţional pentru justiţie rasială.

Brown se afla în călătorie oficială când Trump a făcut anunţul. Cu câteva ore înainte de postarea lui Trump, contul oficial X al lui Brown postase imagini cu el întâlnindu-se cu trupele de la graniţa SUA cu Mexicul, desfăşurate în sprijinul represiunii lui Trump împotriva imigraţiei ilegale.

„Securitatea frontierelor a fost întotdeauna esenţială pentru apărarea patriei noastre. Pe măsură ce navigăm printre provocări de securitate fără precedent… ne vom asigura că trupele noastre de la frontieră au tot ce le trebuie”, a postat Brown.

Franchetti a fost prima femeie care a comandat Marina Statelor Unite.

Nominalizarea ei în 2023 de către preşedintele de atunci Joe Biden a fost o surpriză. Oficialii Pentagonului se aşteptau ca nominalizarea să îi revină amiralului Samuel Paparo, care la acea vreme conducea Marina în Pacific. Paparo a fost în schimb promovat la conducerea Comandamentului Indo-Pacific al armatei americane.

În prima sa zi în funcţie, Trump a concediat-o pe amiralul Linda Fagan de la conducerea Pazei de Coastă a SUA. Ea a fost prima femeie comandant.

Luna trecută, Pentagonul lui Trump l-a atacat pe Mark Milley, general în retragere al armatei şi fost şef al Statului Major Întrunit, revocându-i securitatea personală şi autorizaţia de securitate. De asemenea, i-a retras portretul de pe pereţii Pentagonului.

Milley, care a fost cel mai înalt ofiţer militar al SUA în timpul unei părţi din primul mandat prezidenţial al lui Trump, a devenit un critic important al acestuia după ce s-a pensionat ca general cu patru stele în 2023, în timpul administraţiei Biden, şi a primit ameninţări cu moartea.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Profil de candidat – Primăria Lumina: Alexandru SIMION, candidat AUR pentru funcția de primar

În contextul alegerilor locale care se apropie, redacția noastră lansează rubrica „Profil de candidat – Primăria Lumina”, un demers jurnalistic menit să ofere locuitorilor...

Alege un photobooth pentru o aniversare

Descoperă citind acest articol de ce instalarea unui photobooth la ziua ta de naștere este alegerea ideală pentru amintiri de neuitat și animații originale...

Guvernul împinge România spre o criză profundă și prelungită, avertizează Partidul Acțiunea Conservatoare

Partidul Acțiunea Conservatoare trage un semnal de alarmă cu privire la direcția în care este împinsă economia României, susținând că măsurile...

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii...

Constanța se mobilizează: 1.000 de ghiozdane pentru 1.000 de copii din mediul rural

Pe 4 septembrie, Parcul de la Gară devine locul unde distracția, muzica și solidaritatea se unesc pentru a sprijini educația copiilor defavorizați. Parohia Sf. Vasile...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE