Autoritățile s-au autosesizat cu privire la cazul femeii filmate în timp ce își bagă copilul într-o vană cu zăpadă/ ANPDCA: Expunerea la situații periculoase reprezintă o gravă încălcare a drepturilor acelor copii/ Explicațiile mamei – VIDEO

DISTRIBUIE

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) anunță că s-a autosesizat cu privire la cazul femeii filmate în timp ce își bagă copilul îmbrăcat sumar într-o vană cu zăpadă. ”Atragem atenția că expunerea copiilor, în mod voluntar, la situații periculoase, precum cele generate de temperaturile extreme, așa cum este cazul în imaginile menționate, reprezintă o gravă încălcare a drepturilor acelor copii”, transmite instituția, care afirmă că reprezentanţii DGASPC vor ”contacta părinții pentru a le comunica în mod clar obligațiile”. Mama explică, pe TikTOk, că nu a insistat când a văzut că micuțul ”plânge prea tare” și spune că e obișnuită ca acesta să ”plângă așa…”.

 

”Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție își exprimă îngrijorarea în legătură cu imaginile care circulă în ultimele zile pe internet, în care copii, unii dintre ei foarte mici, apar îmbrăcați sumar sau chiar dezbrăcați complet și sunt ținuți astfel de părinți în zăpadă. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție s-a autosesizat în acest caz și va solicita sprijinul instituțiilor competente pentru identificarea persoanelor implicate. Ulterior, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului va contacta părinții pentru a le comunica în mod clar obligațiile pe care le au în ceea ce privește creșterea și îngrijirea copiilor, astfel încât să se asigure respectarea drepturilor acestora și protejarea lor împotriva oricăror situații care le-ar putea pune sănătatea sau viața în pericol. Atragem atenția că expunerea copiilor, în mod voluntar, la situații periculoase, precum cele generate de temperaturile extreme, așa cum este cazul în imaginile menționate, reprezintă o gravă încălcare a drepturilor acelor copii”, transmite, sâmbătă, instituția. 

 

Autoritățile reamintesc că siguranța și bunăstarea copiilor ”trebuie să constituie priorități esențiale în primul rând pentru părinții lor, iar acestea sunt reglementate inclusiv de legislația națională și internațională în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului”.

 

Vișinel Bălan, fost șef în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, consideră că instituția ar trebui să sesizeze organele de urmărire penală. 

 

”Comunicatul este o glumă. Vă rog să sesizați de îndată organele de cercetare penală. Vă rog mult să nu vă faceți ca munciți. Știu cine a scris comunicatul, mai bine te-ai ocupa să scrii sesizarea către poliție. Mulțumesc!”, scrie Bălan, pe Facebook, postarea fiind reacție la comunicarea publică a instituției.

 

Femeia care s-a filmat a revenit, cu o postare pe TikTok, în care încearcă să explice că nu l-a forțat pe micuț să stea în zăpadă și l-a scos din vană când a văzut că acesta ”plânge într-adevăr prea tare”.

 

”Mai dau o dată, poate n-ați înțeles: deci eu l-am pus, el a alunecat și a căzut în fund. Apoi, când am văzut că a căzut, automat l-am ridicat, că normal, asta face orice mamă, îl ridică, că să nu se sperie prea tare. L-am ridicat, i-am dat puțin cu zăpadă ca să se obișnuiască și l-am mai pus puțin pe zăpadă, pe zăpadă. Și apoi, când am văzut că începe să plângă, într-adevăr, prea tare, l-am scos. L-am scos, da? Am vrut să mai iau zăpadă, m-am răzgândit, plângea prea tare. Eu am scos copilul, da? Se vede?”, spune femeia. 

 

Ea adaugă că părinții sunt ”obișnuiți” ca micuțul ”să plângă așa…”. 

 

”Bine, noi suntem obișnuiți să plângă așa… plânge așa uneori și la masă, când nu vrea ceva începe să trântească și face o grămadă de chestii dacă nu vrea să mănânce”, mai spune mama.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE