Presupusele victime britanice ale lui Andrew Tate cer Statelor Unite să nu se amestece în procedurile penale din România

DISTRIBUIE

Patru presupuse victime din Marea Britanie ale violenţelor sexuale comise de Andrew Tate au cerut SUA să nu se implice în procedurile penale din România, după ce administraţia Trump ar fi făcut presiuni asupra autorităţilor române să ridice restricţiile de călătorie care îl vizează pe autointitulatul „influencer misogin”, relatează The Guardian.

Fostul kickboxer profesionist şi fratele său Tristan au fost arestaţi în 2022 şi puşi sub acuzare la jumătatea anului 2023, împreună cu două femei românce, pentru trafic de persoane, viol şi constituirea unei bande infracţionale pentru exploatarea sexuală a femeilor. Fraţii Tate, care au dublă cetăţenie, britanică şi americană, şi au fost susţinători vocali ai lui Trump, neagă faptele.

Regatul Unit solicită, la rândul său, extrădarea fraţilor după ce poliţia din Bedfordshire a primit un mandat în cadrul unei anchete privind acuzaţii de viol şi trafic de persoane.

Andrew Tate se confruntă, de asemenea, în Marea Britanie cu o acţiune civilă separată din partea a patru femei care îl acuză viol şi control coercitiv între 2013 şi 2016. Marţi, aceste femei britanice, care susţin că au fost victime ale violenţei sexuale din partea controversatului influencer, şi-au exprimat profunda îngrijorare cu privire la informaţiile apărute în presă cu privire la implicarea guvernului american în cazul fraţilor Tate şi au cerut ca autorităţile române şi britanice să fie „lăsate în pace să îşi facă treaba”.

„Suntem extrem de îngrijorate de informaţiile potrivit cărora figuri din administraţia lui Donald Trump fac presiuni asupra autorităţilor române să relaxeze restricţiile de călătorie pentru Andrew Tate şi fratele său, ceea ce ar creşte riscul ca fraţii Tate să se sustragă justiţiei sau să fugă de autorităţile din România şi Marea Britanie”, au declarat victimele într-un comunicat transmis prin intermediul avocaţilor lor, McCue Jury & Partners.

„Sperăm că autorităţile române şi britanice vor fi lăsate în pace pentru a-şi face treaba”, au adăugat acestea.

Matthew Jury, avocatul victimelor britanice, a declarat că Trump „interferează în procesul echitabil” nu doar în România, ci şi în Marea Britanie, unde familia Tate se află în aşteptarea extrădării. „Ar fi jenant pentru guvernul britanic şi o abdicare completă de la responsabilitatea sa faţă de victime dacă ar sta deoparte şi ar lăsa ca acest lucru să continue”, a comentat Jury.

Cazul fraţilor a fost adus în discuţie de oficiali americani într-o convorbire telefonică cu guvernul român, săptămâna trecută, potrivit Financial Times, care a precizat că trimisul special al lui Trump, Richard Grenell, s-a întâlnit cu ministrul român de externe la Conferinţa de Securitate de la Munchen. Ambii diplomaţi au fost ambasadori în Germania în timpul primului mandat al lui Trump. O sursă a declarat ziarului că a fost făcută o cerere de returnare a paşapoartelor familiei Tate pentru a le permite să călătorească în timpul procedurilor în curs. Ministrul român de externe, Emil Hurezeanu, a confirmat că SUA au ridicat problema fraţilor Tate, scrie The Guardian. „Richard Grenell mi-a spus că este interesat de soarta fraţilor Tate”, a declarat Hurezeanu luni pentru G4Media. „Ulterior am solicitat o nouă întâlnire pentru a înţelege mai bine intenţiile sale în legătură cu România, dar aceasta nu a mai avut loc”, a precizat Hurezeanu. Grenell a declarat, la rândul său, că nu a existat „nicio conversaţie substanţială” cu Hurezeanu.

În noiembrie, Tristan Tate a lăudat influenţa fratelui său asupra alegerilor din SUA, postând pe X: „Milioane de tineri din Europa şi SUA au o abordare sănătoasă, de dreapta, a politicii, pe care nu ar fi avut-o dacă Andrew Tate nu ar fi apărut niciodată pe ecranele telefoanelor lor. Rolul său în acest sens nu poate fi trecut cu vederea”.

 

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE