Kremlin: Pacea, nu războiul, este acum prioritatea pentru Rusia şi Statele Unite

DISTRIBUIE

Kremlinul a declarat duminică că semnificaţia convorbirii telefonice dintre Vladimir Putin şi Donald Trump constă în faptul că Rusia şi Statele Unite vor discuta acum despre pace, nu despre război, relatează Reuters.

”Acesta este un semnal puternic că vom încerca acum să rezolvăm problemele prin dialog”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat reporterului televiziunii de stat Pavel Zarubin, într-un clip difuzat duminică.

”Acum vom vorbi despre pace, nu despre război”, a mai spus acesta.

Peskov a subliniat că prima întâlnire dintre Putin şi Trump are o semnificaţie specială în actualul context geopolitic şi a adăugat că sancţiunile impuse de Occident nu vor împiedica discuţiile dintre Rusia şi SUA, deoarece ”pot fi ridicate la fel de repede cum au fost impuse”.

 

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE