Vremea va fi rece în Dobrogea. Temperaturile nu vor depăși 4 grade Celsius

DISTRIBUIE

Sunt anunțate precipitații mixte.

Foto: pexels.com

Publicat de Doina Sirbu,
4 februarie 2025, 22:03

Vremea se menține rece în Dobrogea. Cerul va fi acoperit de nori, vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile zilei de miercuri nu vor fi mai mari de 4 grade Celsius, anunță meteorologii. La noapte, în regiune, valorile se vor încadra între minus 5 și minus 2 grade Celsius, în timp ce mâine, pe litoral, vom avea 3 grade Celsius. 

Și joi se anunță vreme rece în Dobrogea, cu cel mult 3 grade Celsius în termometre, Cerul va fi înnorat, iar vântul slab. Nici vineri nu va fi mai cald, fiind anunțate 4 grade Celsius.

În zona litoralului se vor înregistra 3 grade Celsius.


DISTRIBUIE

Știri recente

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Unde se duc, de fapt, kilowații din casă: harta consumului, aparat cu aparat

Cei mai mulți oameni știu cât plătesc pe energie, dar foarte puțini știu pentru ce plătesc. Factura vine ca un număr unic, iar în...

Reparații sanitare de bază în apartament: ce poți rezolva singur în sub o oră

Ce se strică cel mai des într-un apartament și de ce Într-o locuință obișnuită din România, instalația sanitară nu cedează spectaculos, ci lent. Statisticile firmelor...

Unde se termină contabilul și unde începe avocatul: modelul prin care REALCONT® coordonează dosarele ONRC și serviciile juridice

Pentru un antreprenor aflat la primul dosar depus la Registrul Comerțului, granița dintre atribuțiile contabilului și cele ale avocatului este rareori evidentă. Cele două...

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE