DIICOT: Cuplul Vicol-Ciorbă, cheltuieli de lux și plăcere; 5 milioane de euro dați pe mașini și 1,5 milioane pe zboruri

DISTRIBUIE

În referatul trimis în instanță de DIICOT, procurorii susțin că membrii rețelei Nordis au cheltuit din fondurile companiei, după bunul plac, sume exorbitante pe bunuri și servicii care nu au nicio legătură cu obiectul de activitate al firmei, exclusiv în beneficiul personal.

Foto: AGERPRES

Publicat de Doina Sirbu,
4 februarie 2025, 20:44

Procurorii susțin că Laura Vicol și Vladimir Ciorbă s-au lansat în cheltuieli de lux și plăcere din banii oamenilor păgubiți de Compania Nordis, achitând de exemplu 1,5 milioane euro pe zboruri cu avioane private sau elicoptere spre destinații de vacanță din țară și străinătate – Nisa, Mykonos, Madrid, Paris, Delta Dunării.

De asemenea, au fost achiziționate mașini de lux – Ferrari, Bentley, Rolls Royce – de aproape 5 milioane de euro.

În referatul trimis în instanță de DIICOT, procurorii susțin că membrii rețelei Nordis au cheltuit din fondurile companiei, după bunul plac, sume exorbitante pe bunuri și servicii care nu au nicio legătură cu obiectul de activitate al firmei, exclusiv în beneficiul personal.

‘Chiar dacă nu toate aceste cheltuieli au relevanță penală sub aspectul infracțiunii de delapidare, expunerea acestora este importantă în devoalarea modului în care, în mod cinic și în dispreț față de clienți, pe de o parte, membrii grupării, constant, au invocat în explicațiile oferite clienților, față de nerespectarea termenelor de construcție și livrarea unităților locative, dificultăți financiare, scumpirea materialelor de construcții. Pe de altă parte, s-au lansat în cheltuieli de lux și plăcere care nu sunt efectuate în scopul desfășurării activității economice, conform art. 25 din Codul fiscal. Astfel, au fost identificate, prin intermediul NORDIS TRAVEL SRL, cheltuieli de achiziții zboruri (comerciale și private) în valoare de nu mai puțin de 1.511.208 euro și 805.984 lei, din care zboruri private 857.796 euro și 691.948 lei. Facem precizarea că toate aceste cheltuieli nu au fost efectuate din fondurile societății de turism, ci din fondurile Nordis Management, fonduri constituite din banii clienților’, spun anchetatorii.

În concret, Nordis Management achiziționa servicii de la Nordis Travel, iar Nordis Travel achiziționa servicii de închiriere avioane private de la diferite companii de profil.

‘Din această categorie, cheltuielile cu zborurile private (atât avion, cât și elicopter) constituie acte de delapidare, întrucât, analizând destinațiile, datele și persoanele care au beneficiat de acestea, s-a constatat că nu au absolut nicio legătură cu activitatea economică a grupului Nordis (promovarea proiectelor imobiliare), ci sunt efectuate exclusiv pentru vacanțe private, participarea la evenimente private, în beneficiul personal al soților Ciorbă Vladimir și Vicol Ciorbă Laura Cătălina. În destinațiile Nisa, Mykonos, Madris, Paris, etc, destinații care rezultă din documentația pusă la dispoziție de operatori, nu au fost identificate târguri imobiliare sau alt eveniment de acest tip, întâlniri de afaceri în interesul companiei sau orice alt demers care să aibă legătură cu business-ul grupului Nordis’, explică procurorii.

Costurile pentru achiziția unor astfel de servicii exclusiviste sunt extrem de ridicate, așa cum rezultă din facturile de la dosarul cauzei, în referat fiind date câteva exemple:

* pentru zborul cu ruta București – Mykonos – București, din perioada 18 – 21.06.2021, s-a achitat suma de 19.500 euro (97.940,35 lei la cursul de 5,022 lei/euro), așa cum rezultă din factura (…) emisă de TOYO AVIATION SRL, către NORDIS TRAVEL SRL

* pentru zborul cu ruta București – Nisa – București, din perioada 18 – 21.08.2022, s-a achitat suma de 31.500 euro (153.874,35 lei la cursul de 4,884 lei/euro), așa cum rezultă din factura (…) din data de 18.08.2022, emisă de ION TIRIAC AIR SRL, către NORDIS TRAVEL SRL

* pentru zborul cu ruta București – Nisa – Paris – Nisa – București din perioada 27 – 30.05.2022, s-a achitat suma de 42.700 euro (211.036 lei la cursul de 4,942 lei/euro), așa cum rezultă din factura (…) din data de 27.05.2022 emisă de ION TIRIAC AIR SRL, către NORDIS TRAVEL SRL

* pentru zborul cu ruta București – Madrid – București din perioada 03 – 05.05.2022, s-a achitat suma de 34.900 euro (172.671 lei la cursul de 4.947 lei/euro), așa cum rezultă din factura (…) din data de 03.05.2022 emisă de ION TIRIAC AIR SRL, către NORDIS TRAVEL SRL

* pentru zborul cu ruta București – Timișoara – Madrid – Timișoara – București din perioada 09-10.03.2022, s-a achitat suma de 38.700 euro (191.527 lei la cursul de 4,949 lei/euro), așa cum rezultă din factura (…) din data de 08.03.2022 emisă de ION TIRIAC AIR SRL, către NORDIS TRAVEL SRL

* pentru zborul cu ruta București – Londra – București – Nisa – București din perioada 20 – 23.05.2021, s-a achitat suma de 52.900 euro (260.601 lei la cursul de 4,926 lei/euro), așa cum rezultă din factura din data de 13.05.2021 emisă de ION TIRIAC AIR SRL

* pentru zborul cu ruta București – Delta Dunării – București din perioada 10 – 11.04.2021, s-a achitat suma de 55.294 lei, așa cum rezultă din factura emisă de DASSON HELICOPTERS SRL către NORDIS TRAVEL SRL.

Achiziția de autoturisme, în special cele de lux (branduri de nișă – Ferrari, Bentley, Rolls Royce) a generat cheltuieli de 19.336.134 lei și 965.391 euro. După finalizarea contractelor de leasing, o parte a autoturismelor au fost înstrăinate încasându-se suma de 6.022.440 lei. Așadar, aproape 5 milioane de euro au fost cheltuiți în numai 4 ani pe autoturisme de lux.

Sursă: AGERPRES


DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE