9 februarie, Ziua Internaţională a Limbii Greceşti

DISTRIBUIE

Un eveniment dedicat zilei mondiale a limbii elene va avea loc la Teatrul pentru Copii și Tineret.

Foto: facebook.com

Publicat de Doina Sirbu,
3 februarie 2025, 15:20

Ziua Internaţională a Limbii Greceşti a fost instituită în 2017 de Ministerele de Interne, de Externe şi al Educaţiei din Grecia şi în amintirea poetului naţional al grecilor, Dionisios Solomos autorul imnului național al Greciei, și are ca scop principal să sublinieze rolul fundamental pe care limba elenă l-a avut și îl are de-alungul timpului având de aproape 4.000 de ani aproape același alfabet.

Din anul 2019, Ziua Limbii Elene este sărbătorită în România la data de 9 februarie, iar în România sărbătoarea a fost instituită prin Legea nr. 204/2018, cu scopul păstrării tradiţiilor, culturii şi limbii materne. Limbă fondatoare alături de limba Latină (care din păcate este o limbă moartă nevorbită) matricea de formare a civilizației și spiritului european dacă avem în vedere contribuția esențială în terminologia științifică de-a lungul secolelor în astronomie, logică, matematică, filozofie ca să le amintim doar pe acestea sau la, putem spune – modelarea culturii de-a lungul timpului.

Comunitatea Elenă Elpis Constanta, Uniunea Elenă din România, Ambasada Republicii Elene în România precum și Consulatul Republicii Elene în Constanta vă invită sâmbătă 8 februarie, ora 10.00 la Teatrul Elpis, pentru a celebra împreună acest eveniment de seamă al culturii mondiale, pentru a afla lucruri inedite despre influența pe care aceasta limbă a avut-o, o are și o va avea în Dobrogea și în toată România.

Astfel, în data de 8 februarie 2025, ora 10.00, va avea loc în sala Teatrului pentru Copii și Tineret, „Elpis” str. Dr. Aristide Karatzali 16, evenimentul dedicat zilei mondiale a limbii elene. Evenimentul include referințe despre importanța, prestigiul si contribuția multiplă a limbii elene pe scena culturii mondiale și un concurs de evidențiere a elementelor de limbaj comun prezente în cele două limbi, susținut de elevi participanți de la liceele din municipiul Constanța care și-au aratat disponibilitatea, Liceul Teoretic Ovidius, Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu, Liceul Teoretic Traian, Liceul Teoretic
Decebal, Colegiul Național Comercial Carol I, Liceul Teoretic Lucian Blaga, Liceul Teoretic George Călinescu.
Desfășurarea evenimentului :

– prezentarea importanței limbii elene ca limbă a mitologiei, filosofiei, logicii, medicinei, artei, politicii, economiei.
– Dobrogea – principala poartă de intrare a limbii elene în România
– concurs pe tema „Elemente grecești pătrunse în lexicul românesc ” Editia II.
Condiția de participare este ca elevii înscriși în concurs să nu fie vorbitori nativi de limba greacă
Vor fi 9 echipe înscrise a câte 3 elevi și 3 probe / 100 puncte – 10 puncte din oficiu.

 

Sursă: Comunitatea elenă „Elpis”


DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE