CONSTANȚA: Istoricul Daniel Citirigă, unul dintre administratorii societății care se va ocupa de exploatarea Cazinoului

DISTRIBUIE

Până la redeschiderea oficială a edificiului emblematic al Constanței, mai sunt etape importante de parcurs.

Publicat de Adina Sîrbu,
2 februarie 2025, 16:19

Pe 21 mai, de Ziua Constanței, va fi redeschis Cazinoul după 4 ani de lucrări de restaurare, ca un cadou pentru constănțeni, dar și pentru cei care iubesc orașul de la malul mării. Primarul Vergil Chițac spune că este un termen optimist și că își dorește ca inaugurarea să fie făcută printr-un eveniment grandios. 

Edilul a precizat că săptămâna viitoare vor fi încheiate toate lucrările, inclusiv cele de consolidare a malului și de refacere a terasei.

În ședința Consiliului Local de vineri, au fost desemnați și administratorii SC Patrimoniu Constanța Litoral SRL, societate cu capital public înființată pentru a se ocupa de întreţinerea, administrarea şi exploatarea Cazinoului şi Galeriilor de Artă.

Primarul a motivat că înfiinţarea societăţii este necesară întrucât administrația locală nu dispune de structuri specializate care să gestioneze profesionist astfel de imobile istorice cu destinație culturală, însă doar un singur administrator dintre cei trei votați de consilierii locali are experiență în domeniu.

Administratorii provizorii au fost aleși pentru o perioadă de 5 luni, cu posibilitatea prelungirii cu încă două luni.

Acum, conf. univ. dr. Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie a Universității Ovidius, Samir Gafar, actual consilier personal al primarului, cu experienţă profesională în domeniul maritim, şi George Silvian Mişa, membru în Consiliul de Administraţie al Oil Terminal şi şef de departament la APMC, tot cu experiență în domeniu maritim, trebuie să aleagă managerul interimar al societății.

Cu detalii, Cătălina Radu:


DISTRIBUIE

Știri recente

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE