Constănțeanul Giani Creţu va antrena naţionala Serbiei

DISTRIBUIE

Foto: Arhivă

Publicat de Catalin Donose,
28 ianuarie 2025, 14:15

Tehnicianul român Giani Creţu este noul antrenor al naţionalei masculine de volei a Serbiei, a confirmat Federaţia Sârbă de Volei.

În vârstă de 56 de ani, Giani Creţu este în prezent antrenorul echipei poloneze SKRA Belchatow.

Giani Crețu a început voleiul la CSS 1 Constanța după care s-a transferat la Dinamo București.

În ultimii trei ani, Creţu a antrenat naţionala Sloveniei, cu care a câştigat medalia de bronz la EURO 2023 şi a terminat pe locul 4 la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. El a fost desemnat antrenorul anului în Europa în 2022.

”Este o mare onoare pentru mine să fiu antrenorul naţionalei Serbiei! A fi antrenor într-o ţară sportivă precum Serbia este cu adevărat special pentru mine, dar aş spune că ar fi special pentru fiecare antrenor din lume. Cunosc foarte bine jucătorii, la acest nivel suntem cu toţii familiarizaţi cu detaliile fiecărei echipe. În ultimii doi ani am jucat de patru ori împotriva Serbiei, ca antrenor al Sloveniei. Ştiu că aceasta este o mare provocare, dar tocmai de aceea am acceptat-o!”, a declarat antrenorul român.


DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE