AUDIO | Miting de protest în Piața Victoriei din Capitală

DISTRIBUIE

Oamenii sunt nemulțumiți de legislația în domeniul pensiilor și salarizării, de legislația echivalentă pentru sistemul de apărare, siguranță și ordine publică, precum și de măsurile luate prin ordonanța austerității.

Publicat de Adina Sîrbu,
24 ianuarie 2025, 16:42 / actualizat: 24 ianuarie 2025, 18:38

Un miting de protest, la care și-au anunțat participarea 30.000 de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, silvicultori, dar și alte categorii profesionale și pensionari, s-a desfășurat, astăzi, în Piața Victoriei din București.

Acțiunea de protest, autorizată în intervalul 13.00 – 16.00, a fost organizată de FSTFR, SCMD și ROMIL.

Oamenii sunt nemulțumiți de legislația în domeniul pensiilor și salarizării, de legislația echivalentă pentru sistemul de apărare, siguranță și ordine publică, precum și de măsurile luate prin recenta ordonanță a austerității.

Delegați ai sindicatelor, repartizați pe ramuri de activitate, au fost invitați la negocieri cu reprezentanții Guvernului.

Printre revendicările protestatarilor se numără: abrogarea  Ordonanţei Trenuleț; aplicarea Legii 153/2017 a salarizării, în forma promulgată, la toate categoriile socioprofesionale; respectarea statutelor profesionale ale ceferiştilor şi silvicultorilor; aplicarea Legii 223/2015 a pensiilor militare, în forma promulgată, prin anularea tuturor prevederilor din OUG-uri; deblocarea imediată a Legii 559/2024, pentru rezervişti; deblocarea, pentru pensionarii civili, a Proiectului Legislativ reparatoriu, 524/2024, care repara toate nedreptăţile introduse în Legea 360/2023; acordarea aceloraşi drepturi militarilor şi politiştilor care au îndeplinit misiuni de luptă, pe teritoriul şi în afara teritoriului României; eliminarea din Programul de guvernare 2024-2028, a măsurii de reducere a numărului direcţiilor silvice, asumată de Guvern pentru a fi implementată în primele 6 luni ale anului 2025; îndeplinirea tuturor solicitărilor prezentate în 26 septembrie 2024, 25 octombrie şi 29 noiembrie 2024, de către delegaţia sindicatelor civile: ceferişti, mineri, silvicultori, siderurgişti, energeticieni, poliţişti, transportatori, lucrători din sănătate, învăţământ, revoluţionari etc.

Preşedintele Federaţiei Transportatorilor Feroviari, Rodrigo Maxim, a precizat că lucrătorii feroviari au ieşit în stradă pentru că Ordonanţa trenuleţ interzice angajările şi plata orelor suplimentare. „Oamenii se pensionează şi nu se angajează pentru că aceste ordonanţe interzic angajarea.  Ordonanţa de anul acesta interzice şi plata orelor suplimentare. Orele suplimentare nu se pot compensa şi în aceste condiţii, conducerea CFR Călători anulează trenurile de călători”, a transmis Rodrigo Maxim printr-o postare pe pagina de Facebook a Confederaţiei Meridian.

Acțiuni de protest au fost organizate, astăzi, de către Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate şi Asociaţia Militarilor din România (ROMIL), în Piaţa Victoriei din capitală.

Protestatarii și-au exprimat nemulțumirea față de afectarea pensiilor militare din cauza prevederilor Ordonanței „trenuleț”. Ei reclamă și stoparea Legii nr. 559/2024 aflată în curs de promulgare, un act normativ care actualiza pensiile militare.

Dacă revendicările nu le vor fi rezolvate, rezerviștii vor continua protestele, a declarat comandorul în rezervă Ilie Truță, participant la discuțiile de astăzi cu reprezentanții Guvernului, într-un interviu semnat de Cecilia Pătrăhău:


DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE