OLAF anchetează, în Ungaria, construirea într-un sat a unei creşe cu 12 locuri, cu 1,8 milioane de euro de la UE. 150.000 de euro ”leagănul”

DISTRIBUIE

Oficiul antifraudă al Uniunii Euripene (OLAF) cere să consulte conturile unei creşe din comuna Kazár, în Ungaria, deschisă în septembrie şi care are – 12 locuri – a cărei construcţie a costat aproape 1,8 milioane de euro, relatează Euronews.

Fiecare leagăm din creşă ar fi costat, astfel, Uniunea Europeană (UE) aproximativ 150.000 de euro.

Deputatul ungar Ákos Hadházy a descoperit această presupusă fraudă în acest an.

”Este în mod evident vorba despre un furt”, a denunţat el.

”Este uşor să se găsească legătura între întreprinderea de construcţii şi ceilalţi oficiali implicaţi. Bineînţeles, nu era vorba despre o licitaţie adevărată, ci despre o licitaţie trucată”, a denunţat el.

Altă anchetă este în curs în satul în care se află creşa, care-l vizează pe primar, care ar fi primit 1,2 miliarde de euro pentru ca să facă nişte iazuri cu peşti.

Primarul a declarat Euronews că o anchetă cu privire la o suprafacturare a fost descisă, dar că un comunicat va fi publicat abia după încheierea anchetei.

Potrivit Indicelui Percepţiei Corupţiei al Transparency International, Ungaria este cea mai coruptă ţară din UE.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Bugetul de energie: cum îți echilibrezi săptămâna fără să renunți la ce contează

Energia, nu ceasul, este resursa care se termină prima Majoritatea oamenilor care se plâng de dezechilibru nu au, de fapt, o problemă de calendar. Au...

Google Business Profile pentru afaceri din Oradea: ghid practic de optimizare

Ghid practic pentru afaceri mici din Oradea: cum optimizezi categoria, pozele, programul de funcționare și recenziile din Google Business Profile, pas cu pas.

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE