Regele şi regina Spaniei s-au întors în zonele devastate de inundaţii

DISTRIBUIE

La 15 zile după o primă vizită foarte tensionată, suveranii Spaniei, Regele Felipe al VI-lea şi Regina Letizia, s-au întors marţi în satele devastate de inundaţiile mortale din 29 octombrie, unde continuă căutarea celor dispăruţi şi operaţiunile de curăţare, relatează AFP.

Potrivit presei spaniole, regele şi regina urmează să viziteze trei dintre satele cele mai afectate de ploile torenţiale care au provocat moartea a cel puţin 227 de persoane: Chiva şi Utiel, în regiunea Valencia, şi Letur, în Castilla-La Mancha.

„De la început, am vrut să ne arătăm dorinţa de a fi prezenţi în toate locurile afectate”, fiind în acelaşi timp „conştienţi că fiecare dintre noi trebuie să fie la locul său”, a declarat Felipe al VI-lea săptămâna trecută, în marja unei vizite la militarii desfăşuraţi în zonele afectate.

ÎNAPOI DUPĂ O VIZITĂ TENSIONATĂ

La 3 noiembrie, la cinci zile după catastrofă, Felipe al VI-lea şi Letizia au vizitat deja Paiporta, satul considerat epicentrul tragediei, însoţiţi de premierul socialist Pedro Sánchez şi de şeful executivului regional Carlos Mazón (Partidul Popular, dreapta). Dar situaţia la faţa locului a scăpat rapid de sub control, manifestanţii huiduind alaiul oficial, care a fost întâmpinat cu strigăte de „criminali”, în timp ce nemulţumiţii au aruncat cu pietre şi noroi, într-o secvenţă haotică ale cărei imagini au fost difuzate în întreaga lume.

Tensiunea i-a forţat pe Sánchez şi apoi pe Mazón, principalele ţinte ale acestei explozii de furie, să plece. Doar cuplul regal a rămas, cu hainele şi chipurile murdare de noroi, pentru a schimba câteva cuvinte cu localnicii, protejaţi de gărzile lor de corp. A doua parte a vizitei, programată la Chiva, un oraş de 17.000 de locuitori situat la aproximativ 40 de kilometri de Valencia, a trebuit să fie anulată. Casa regală a promis însă că Felipe al VI-lea şi Letizia se vor întoarce rapid.

„Ar fi trebuit să vină mai devreme”, a declarat marţi pentru AFP Javier Domínguez, un locuitor în vârstă de 56 de ani din Chiva, care nu uită însă că suveranii „nu pot face mare lucru” pentru victime.

Prin această nouă deplasare, suveranii speră „în primul rând să îşi ţină promisiunea”, subliniază Vicente Garrido, profesor de drept constituţional la Universitatea din Valencia. El crede, de asemenea, că atmosfera este acum mai favorabil unei astfel de vizite. „Astăzi, cred că lucrurile s-au calmat, în ciuda durerii enorme” care este încă prezentă, spune universitarul, care crede că o nouă izbucnire a violenţei este puţin probabilă.

GUVERNUL REGIONAL NUMEŞTE UN GENERAL CARE SĂ ELABOREZE „UN PLAN DE PROTECŢIE”

Carlos Mazón, preşedintele regiunii Valencia, care a fost grav afectat politic, a recunoscut vineri că a făcut „greşeli”, dar a exclus demisia şi a criticat acţiunile guvernului. Marţi, el a anunţat numirea unui general în retragere pentru a supraveghea operaţiunile de reconstrucţie.

Francisco José Gan Pampols „va fi vicepreşedinte al guvernului valencian pentru redresare economică şi socială”, a anunţat executivul regional într-un comunicat de presă. El va fi, de asemenea, însărcinat cu elaborarea unui „plan de protecţie” care să permită regiunii Valencia să „facă faţă” unor eventuale noi „catastrofe naturale susceptibile să pună în pericol populaţia”, se arată în comunicat.

Numirea acestui general de armată intervine la o zi după prima remaniere în guvernul regional valencian, condus de conservatorul Carlos Mazón, care a numit un nou ministru al industriei şi turismului.

Născut în 1958, Francisco José Gan Pampols şi-a desfăşurat cariera în calitate de director al Academiei Militare Generale din Zaragoza şi apoi al Centrului de Informaţii al Forţelor Armate (Cifas). De asemenea, a participat la misiuni de menţinere a păcii în fosta Iugoslavie şi Afganistan.

Socialistul Pedro Sánchez – care se află în prezent în Brazilia pentru summitul G20 şi, prin urmare, nu va fi prezent marţi alături de suverani – va raporta parlamentului cu privire la gestionarea tragediei, probabil pe 27 noiembrie, potrivit biroului său.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE