Economia Marii Britanii surprinde cu o contracţie în septembrie şi o creştere de doar 0,1% în trimestrul al treilea

DISTRIBUIE

Economia Regatului Unit a înregistrat o contracţie neaşteptată, de 0,1%, în septembrie, după o creştere modestă de doar 0,2% în luna august, potrivit Oficiului Naţional de Statistică. Pe ansamblul trimestrului trei, PIB-ul a crescut cu doar 0,1%, sub aşteptările economiştilor care estimau o creştere de 0,2%l, relatează CNBC.

Acest ritm vine după o expansiune mai puternică, de 0,5%, în trimestrul doi al anului.

Sectorul serviciilor, cel mai mare din economia britanică, a crescut cu doar 0,1% în trimestrul raportat, construcţiile au avansat cu 0,8%, în timp ce producţia a scăzut cu 0,2% în luna septembrie.

Aceste date vin pe fondul unei încetiniri semnificative a inflaţiei, la 1,7% în septembrie, sub ţinta de 2% a Băncii Angliei, ceea ce a determinat banca să reducă dobânda cheie la 4,75% în această săptămână.

Ministrul de Finanţe, Rachel Reeves, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de cifrele economice, subliniind în acelaşi timp angajamentul guvernului de a stimula economia prin investiţii şi reforme, menţionând “dificultatea alegerilor” luate pentru a stabiliza finanţele publice şi a promova creşterea economică.

Analiştii au subliniat fragilitatea economiei şi riscurile externe, cum ar fi tensiunile geopolitice, ca potenţiale obstacole pentru creşterea viitoare.

Ruth Gregory, economist-şef adjunct la Capital Economics, a spus că, deşi economia a stagnat în ultimele luni, se aşteaptă la o revenire a creşterii în trimestrele următoare, pe măsură ce efectele inflaţiei şi ale ratelor dobânzilor ridicate se atenuează.

O nouă reducere a ratei dobânzii, la următoarea întâlnire a Băncii Angliei din decembrie, este improbabilă, potrivit economistului Suren Thiru, de la Institutul Experţilor Contabili din Anglia şi Ţara Galilor, invocând riscurile inflaţioniste şi incertitudinile globale.

Mai mult, recentele alegeri din SUA şi propunerea preşedintelui-ales Donald Trump privind tarifele comerciale ar putea afecta economia europeană şi britanică, creând incertitudini suplimentare.

Guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a declarat că banca rămâne atentă la potenţialele riscuri de fragmentare globală, dar a subliniat că este prea devreme pentru a trage concluzii.

Lira sterlină a rămas stabilă faţă de dolarul american după publicarea datelor, în timp ce euro s-a apreciat cu 0,4% în raport cu lira sterlină.

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Bugetul de energie: cum îți echilibrezi săptămâna fără să renunți la ce contează

Energia, nu ceasul, este resursa care se termină prima Majoritatea oamenilor care se plâng de dezechilibru nu au, de fapt, o problemă de calendar. Au...

Google Business Profile pentru afaceri din Oradea: ghid practic de optimizare

Ghid practic pentru afaceri mici din Oradea: cum optimizezi categoria, pozele, programul de funcționare și recenziile din Google Business Profile, pas cu pas.

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE