Procurorul special Jack Smith îşi suspendă procedura penală împotriva lui Trump cu privire la păstrarea unor documente clasificate la Mar-a-Lago

DISTRIBUIE

O Curte de Apel americană a suspendat procedura judiciară în curs împotriva lui Donald Trump cu privire la reţinerea unor documente clasificate după ce a plecat de la Casa Albă în 2021, la cererea procurorului special Jack Smith, relatează AFP.

Procurorul special a efectuat săptămâna trecută acelaşi demers în procedura judicară federală pe care a instruit-o la Washington împotriva fostului preşedinte cu privire la încercări ilegale de a răsturnare a rezultatului alegerilor din 2020, pentru a da timp acuzării să analizeze ”situaţia fără precedent” creată de alegerea lui Donald Trump.

În cel de-al doilea dosar, în Florida, judecătorea Aileen Cannon a anulat procedura la 15 iulie, pe motiv că numirea procurorului special în acest dosar şi finanţarea activităţii sale încalcă secţiunile Constituţiei cu privire la numiri şi cheltuieli.

Jack Smith a făcut apel împotriva acestei hotărâri.

Însă el a cerut miercuri Curţii de Apel să ”îngheţe” calendarul pentru că Donald Trump a devenit între timp preşedinte ales, ”pe timpul analizării acestei situaţii fără precedent şi să stabilească ce este de făcut în conformitate cu politica Departamentului Justiţiei”, folosind aceeaşi exprimare ca în celălalt dosar.

El precizează că va prezenta ”rezultatul deliberărilor” sale până la 2 decembrie.

Departamentul Justiţiei a adoptat de peste 50 de ani o politcă ce constă în a nu urmări penal un preşedinte în funcţie,

Situaţia unui candidat la preşedinţie urmărit penal şi apoi ales este fără precedent, însă majoritatea comentatorilor juridici se aştepată la o aplicare a acestei politici lui Donald Trump, ceea ce-i va permite să scape de urmăririle penale federale până la sfârşitul noului său mandat.

În acest dosar – una dintre cele patru proceduri penale care-l vizează – el este acuzat de faptul că a compromis securitatea naţională prin faptul că a păstrat la reţedinţa sa privată Mar-a-Lago, în Florida, documente – inclusiv planuri militare şi informaţii clasificate despre armament nuclear – după ce şi-a încheiat mandatul, în loc să le predea Arhivelor Naţionale americane, aşa cum prevede legea.

El este acuzat totodată de distrugere de probe.

Cele mai grave acuzaţii formulate împotriva sa se pedepsesc cu până la zece ani de închisoare.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Bugetul de energie: cum îți echilibrezi săptămâna fără să renunți la ce contează

Energia, nu ceasul, este resursa care se termină prima Majoritatea oamenilor care se plâng de dezechilibru nu au, de fapt, o problemă de calendar. Au...

Google Business Profile pentru afaceri din Oradea: ghid practic de optimizare

Ghid practic pentru afaceri mici din Oradea: cum optimizezi categoria, pozele, programul de funcționare și recenziile din Google Business Profile, pas cu pas.

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE