Analişti: Preţurile petrolului ar putea scădea la 40 de dolari pe baril în 2025 dacă OPEC renunţă la reduceri voluntare de producţie, spun analiştii

DISTRIBUIE

Preţurile petrolului ar putea înregistra o scădere semnificativă dacă alianţa petrolieră OPEC+ va decide să renunţe la reducerile actuale de producţie, potrivit unor experţi de pe piaţă care anticipează un an ”urs” pentru ţiţei, transmite CNBC.

Tom Kloza, director global de analiză energetică la OPIS, a declarat că în lipsa unui acord privind controlul producţiei, preţul petrolului ar putea ajunge între 30 şi 40 de dolari pe baril, ceea ce ar însemna o scădere de aproximativ 40% faţă de valorile actuale.

Henning Gloystein, şeful departamentului de energie la Eurasia Group, a menţionat că o relaxare completă a restricţiilor OPEC+ ar putea duce la ”un declin abrupt” al preţurilor, în timp ce analistul Saul Kavonic de la MST Marquee a precizat că o astfel de acţiune ar echivala cu ”un război al preţurilor pentru câştigarea cotei de piaţă.”

În prezent, barilul de ţiţei Brent se tranzacţionează la 72 de dolari, iar  West Texas Intermediate la 68 de dolari. Cu toate acestea, se preconizează că OPEC+ va alege o abordare graduală, menţinând pentru moment reducerea de 2,2 milioane de barili pe zi implementată în trimestrul doi şi trei, amânând astfel creşterea producţiei până la sfârşitul lui decembrie.

În ciuda redresării post-Covid în unele regiuni, cererea scăzută din China şi oferta în creştere din ţări precum SUA, Canada şi Brazilia exercită presiune asupra preţurilor.

Totodată, analiştii Citi estimează un preţ mediu de 60 de dolari pentru barilul de Brent în 2025.

Între timp, revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a sporit temerile legate de un posibil conflict comercial cu China, iar politica sa de stimulare a producţiei interne de petrol ar putea intensifica oferta, contribuind la scăderea preţurilor.

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Bugetul de energie: cum îți echilibrezi săptămâna fără să renunți la ce contează

Energia, nu ceasul, este resursa care se termină prima Majoritatea oamenilor care se plâng de dezechilibru nu au, de fapt, o problemă de calendar. Au...

Google Business Profile pentru afaceri din Oradea: ghid practic de optimizare

Ghid practic pentru afaceri mici din Oradea: cum optimizezi categoria, pozele, programul de funcționare și recenziile din Google Business Profile, pas cu pas.

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE