Bărbat din Mehedinţi, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, adus în ţară din SUA/ El are o condamnare de şapte ani de închisoare pentru tentativă de omor

DISTRIBUIE

Un bărbat de 33 de ani din Mehedinţi, urmărit internaţional din categoria Most Wanted întrucât are de ispăşit şapte ani şi o lună de închisoare pentru tentativă de omor, a fost adus în ţară de Poliţia Română, din Statele Unite ale Americii. Bărbatul a fost condamnat după ce, în 2018, la Craiova, a lovit un alt bărbat în cap cu un obiect tăietor, victima având nevoie de 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

Potrivit IGPR, o escortă a Poliţiei Române a adus în ţară, miercuri, un bărbat, de 33 de ani, din Mehedinţi, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

”Acesta era urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Bărbatul a fost adus din Statele Unite ale Americii, având emis de către Tribunalul Dolj, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de 7 ani şi o lună”, a transmis sursa citată.

 

Astfel, în cursul anului 2018, în timp ce se afla într-un loc public din municipiul Craiova, acesta a lovit un bărbat cu un obiect tăietor-despicător, în zona capului, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

 

Cooperarea a fost realizată prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească, din cadrul I.G.P.R., iar bărbatul a fost încarcerat, în vederea executării mandatului.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Bugetul de energie: cum îți echilibrezi săptămâna fără să renunți la ce contează

Energia, nu ceasul, este resursa care se termină prima Majoritatea oamenilor care se plâng de dezechilibru nu au, de fapt, o problemă de calendar. Au...

Google Business Profile pentru afaceri din Oradea: ghid practic de optimizare

Ghid practic pentru afaceri mici din Oradea: cum optimizezi categoria, pozele, programul de funcționare și recenziile din Google Business Profile, pas cu pas.

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE