Rafila: Ne dorim o reformă a Colegiului Medicilor din România / Organismul profesional are o componentă care ţine de apărarea drepturilor personalului medical dar, până la urmă, toate aceste lucruri trebuie să se întâmple în interesul pacientului

DISTRIBUIE

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă, miercuri, la prezentarea Programului de guvernare al PSD privind sănătatea, că îşi doreşte o reformă a Colegiului Medicilor. Rafila spune că organismele profesionale din sistem au o componentă care ţine de apărarea drepturilor personalului medical, ”dar, până la urmă, toate aceste lucruri trebuie să se întâmple în interesul pacientului”.

”Ne dorim o reformă a Colegiului Medicilor din România. El trebuie să-şi ia în mâini, dacă vreţi, responsabilitatea şi în legătură cu modul în care se desfăşoară actul medical şi lucrul ăsta trebuie să-l înţelegem: că organismul profesional are o componentă care, sigur, ţine de apărarea drepturilor personalului medical –  la asistenţi OAMMR sau Colegiul Medicilor pentru medici – dar, până la urmă, toate aceste lucruri trebuie să se întâmple în interesul pacientului”, a afirmat ministrul Sănătăţii miercuri, la prezentarea componentei privind sistemul sanitar din Programul de guvernare propus de PSD pentru următorul ciclu electoral.

Acesta a menţionat că se ”bucură” că are interlocutori pe acest subiect atât în organizaţia profesională care îi reprezintă pe asistenţii medicali, cât şi în Colegiul Medicilor.

La prezentarea programului PSD pentru sănătate, Rafila anunţă că s-au făcut paşi pentru debirocratizarea recunoaşterii profesionale în cazul medicilor.

”Avem un proiect de Hotărâre de Guvern, mă refer la debirocratizarea recunoaşterii profesionale, am făcut un prim pas pentru recunoaşterea stagiilor. Stagiile efectuate în străinătate sunt recunoscute acum direct de universităţi, nu mai trebuie birocraţia de la Ministerul Sănătăţii în care aşteptau luni de zile sau ani de zile ca să li se recunoască un stagiu”, spune ministrul.

Un al doilea pas va consta în recunoaşterea de către Colegiul Medicilor a întregii calificări profesionale, Ministerul de resort urmând a fi notificat cu privire la acest aspect.

”Lucrurile trebuie debirocratizate, simplificate şi încurajaţi medicii români care lucrează în străinătate să se întoarcă în România şi sunt foarte mulţi şi nu mai putem să aşteptăm ani de zile până când ei primesc diverse aprobări de la diverse comisii care nu se întrunesc niciodată”, concluzionează Alexandru Rafila.

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Bugetul de energie: cum îți echilibrezi săptămâna fără să renunți la ce contează

Energia, nu ceasul, este resursa care se termină prima Majoritatea oamenilor care se plâng de dezechilibru nu au, de fapt, o problemă de calendar. Au...

Google Business Profile pentru afaceri din Oradea: ghid practic de optimizare

Ghid practic pentru afaceri mici din Oradea: cum optimizezi categoria, pozele, programul de funcționare și recenziile din Google Business Profile, pas cu pas.

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE