Mircea Cărtărescu începe în Spania turneul de lansare a romanului „Theodorosˮ

DISTRIBUIE

Mircea Cărtărescu se află, în perioada 6-11 noiembrie, într-un turneu de promovare a romanului său „Theodorosˮ la Madrid, Salamanca, Santiago de Compostela şi A Coruña. „Theodorosˮ a apărut la Editura Impedimenta, în traducerea lui Marian Ochoa de Eribe, cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin programul TPS – Translation and Publication Support derulat de Centrul Naţional al Cărţii.

De asemenea, Mircea Cărtărescu va participa şi în calitate de invitat la Festivalul de Literatură Eñe, un eveniment literar anual care transformă capitala Spaniei într-un epicentru al creativităţii, al pasiunii pentru literatură, reunind peste 100 de scriitori şi editori în cele mai importantre instituţii de cultură.

Evenimentele sunt organizate de Institutul Cultural Român de la Madrid, Editura Impedimenta, Festivalul de Literatură Eñe – La Fabrica, Fundaţia Contemporană şi Casa Europa, Librăriile Rafael Alberti, Letras Corsarias, Follas Novas şi Moito Conto, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei.

Programul de lansare a romanului „Theodorosˮ:
Miercuri, 6 noiembrie
ora 19:00, Madrid – Prezentarea romanului Theodoros la librăria Rafael Alberti, una dintre librăriile legendare ale oraşului Madrid care anul viitor împlineşte 50 de ani (C. del Tutor, 57, 28008 Madrid). 
Participanţi: Mircea Cărtărescu, Marian Ochoa de Eribe, traducătoarea romanului, şi Toni Iturbe, jurnalist, scriitor şi profesor la Universitatea Autonomă de la Madrid.
Joi, 7 noiembrie
ora 19:30, Salamanca – Prezentarea romanului Theodoros la librăria Letras Corsarias (C. Rector Lucena, 1, 37002, Salamanca), un punct de referinţă pentru orice cititor care locuieşte sau trece prin Salamanca, premiată cu Premiul Naţional pentru Promovarea Lecturii în 2016. 
Participanţi: Mircea Cărtărescu, Marian Ochoa de Eribe, traducătoarea romanului, şi Domingo Hernández, doctor în filosofie, profesor de estetică şi teoria artei la Universitatea din Salamanca.
Vineri, 8 noiembrie
ora 19:00, Santiago de Compostela – Prezentarea romanului Theodoros la librăria Follas Novas (R. de Montero Ríos, 37, 15701 Santiago de Compostela), una dintre bijuteriile acestui loc cunoscută ca leagănul literaturii de la Santiago.
Participanţi: Mircea Cărtărescu, Marian Ochoa de Eribe şi Juan Tallón, scriitor şi jurnalist.
Sâmbătă, 9 noiembrie
ora 19:00, A Coruña –  Prezentarea romanului Theodoros la librăria Moito Conto (R. San Andrés, 35, 15003 A Coruña), un epicentru al scenei culturale care se află în centrul istoric al oraşului.
Participanţi: Mircea Cărtărescu, Marian Ochoa de Eribe şi Andrés Seoane, redactor de carte la La Lectira şi la secţiunea culturală El Mundo.
Luni, 11 noiembrie
ora 19:00, Madrid – Mircea Cărtărescu în dialog cu Jorje Volpi, scriitor mexican, câştigătorul celei de-a V-a ediţii a Premiului Planeta-Casa de America, ale cărui romane au fost traduse în 30 de limbi, la Casa America (Plaza Cibeles, s/n, Salamanca, 28014 Madrid).

Romanul „Theodorosˮ, „un atlas al istoriei secolului al XIX-lea”, ne deschide un portal prin care intrăm într-o lume absolut fascinantă şi plină de poveşti de dragoste încântătoare, aventuri palpitante, bătălii monstruoase şi rituri sacre, fabulaţii şi personaje reale, poposind în Valahia, Arhipelagul grec, Etiopia şi Iudeea din vremea împăratului Solomon.

O „adevărată capodoperă”, „un roman al romanelor, dar şi o naraţiune filosofică ce călătoreşte între mitic şi oniric, între legendar şi real, o poveste care traversează frontierele timpului, avansând din zorii civilizaţiei până chiar în ziua Judecăţii de Apoi”, „«Theodoros» este o lucrare monumentală”, „un exerciţiu de pură libertate literară, o operă torenţială, exuberantă, inclasabilă”, „a deschide uşile literaturii lui Cărtărescu este ca şi cum te-ai confrunta pentru prima dată cu tripticul artistului olandez Hieronymus Bosch”, sunt doar câteva crâmpeie despre Theodoros care au apărut în presa literară (El Mundo, El Generacional, La Razon, El Pais etc.), înainte de a începe turneul oficial de lansare a romanului la începutul lunii noiembrie. Considerat a fi unul dintre fenomenele editoriale ale acestei toamne în Europa şi una dintre cele mai vândute cărţi pe piaţa literară din Spania, „Theodorosˮ a ajuns la a doua ediţie, primul tiraj de 15.000 de exemplare epuizându-se în doar trei săptămâni.

Marian Ochoa de Eribe a studiat filologie la Universitatea din Deusto. A ajuns în România în 1993, în urma unui concurs pentru un lectorat de limba şi literatura spaniolă în Europa de Est la Universitatea Ovidius din Constanţa. A tradus în limba spaniolă autori pe care i-am putea numi aproape clasici, cum ar fi Panait Istrati („Chira Chiralina” şi „Moş Anghel” – 2008, Editorial Pre-Textos), Mircea Eliade („Romanul adolescentului miop” şi „Gaudeamus” – 2009, Editorial Impedimenta) şi Mihail Sebastian („Femei” – 2008, Editorial Impedimenta).

Pe lângă opera aproape completă a scriitorului român Mircea Cărtărescu, un proiect propus de Enrique Redel, editorul de la Impedimenta, („Ruletistul” -2010, „Lulu” -2011, „Nostalgia” pentru a cărei traducere a câştigat în 2012 Critical Status Award for Translation, „Frumoasele străine” – 2013, „Levantul” – 2015, „Ochiul căprui al dragostei noastre” – 2016, „Solenoid” – 2017, „Orbitor. Aripa Stângă” – 2018, „Orbitor. Corpul” – 2020, „Poesia esencial/ Antologie de poezie” – 2021, „Orbitor. Aripa dreaptă” – 2022), a tradus, la aceeaşi editură, şi alţi scriitori contemporani precum Doru Pavel („Agata Murind” – 2013), Geanina Cărbunariu („Solidaritate” – 2015), Gabriela Adameşteanu („Provizorat” şi „Fontana di Trevi” – 2018) şi Tatiana Ţîbuleac („Vara în care mama a avut ochii verzi” şi „Grădina de sticlă” – 2019).

Marian Ochoa de Eribe a primit premiul ICR pentru traducere la FILIT 2022 împreună cu Eta Hrubaru. Juriul a decis să acorde premiul cărţii „Antologie de poezie/Poesía esencial de Mircea Cărtărescu”, traducere în limba spaniolă de Marian Angeles Ochoa De Eribe şi Eta Hrubaru, apărută la Editorial Impedimenta, Spania, din motive obiective şi măsurabile. E vorba de o poveste de succes multiplu: un scriitor român care are parte de o recunoaştere extraordinară în spaţiul cultural hispanic (european şi sud-american), de o receptare excelentă în presă, de premii notorii. Aşa se explică faptul că o selecţie din poezia lui Mircea Cărtărescu apare la o editură foarte importantă, într-un tiraj generos pentru un volum de poezie (3.000 de exemplare), în traducerea unor specialişti incontestabili. Prin urmare, e vorba de succesul unui scriitor român într-o comunitate uriaşă de cititori, de succesul unor traducătoare profesioniste şi, nu în ultimul rând, de succesul unui program instituţional (al ICR) de susţinere a literaturii autohtone. Fără nici una dintre aceste trei părţi implicate o reuşită la acest nivel nu ar fi fost posibilă.

Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, distins cu numeroase premii internaţionale pentru literatură: Premiul de carte de la Leipzig pentru cooperare europeană (2015), Premiul Statului Austriac pentru literatură europeană (2015), Premiul Thomas Mann (2018), Premiul Formentor (2018), Premiul FIL pentru limbile romanice (2022) şi Premiul Literar de la Dublin (2024).
 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Bugetul de energie: cum îți echilibrezi săptămâna fără să renunți la ce contează

Energia, nu ceasul, este resursa care se termină prima Majoritatea oamenilor care se plâng de dezechilibru nu au, de fapt, o problemă de calendar. Au...

Google Business Profile pentru afaceri din Oradea: ghid practic de optimizare

Ghid practic pentru afaceri mici din Oradea: cum optimizezi categoria, pozele, programul de funcționare și recenziile din Google Business Profile, pas cu pas.

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE