Temu va fi investigată de autorităţile de reglementare a tehnologiei din UE cu privire la vânzarea de produse ilegale

DISTRIBUIE

Retailerul online chinez Temu va fi investigat pentru posibile încălcări ale reglementărilor privind prevenirea vânzării de produse ilegale, au declarat marţi autorităţile europene de reglementare în domeniul tehnologiei, iar această anchetă ar putea aduce amenzi semnificative pentru companie, transmite Reuters.

Investigaţia UE se va concentra şi pe designul potenţial adictiv al platformei Temu, inclusiv pe programele de recompensare asemănătoare jocurilor şi pe sistemele de recomandare a achiziţiilor. Comisia Europeană a lansat această investigaţie sub incidenţa Digital Services Act (DSA), care impune platformelor online foarte mari, precum Temu, să ia măsuri pentru a combate conţinutul ilegal şi dăunător pe platformele lor. Decizia a fost luată în urma plângerilor organizaţiei europene de consumatori BEUC şi a 17 membri naţionali ai acesteia.

”Există o suspiciune reală că nu se face suficient pentru a preveni eficient răspândirea produselor ilegale. Comercianţii neconformi reapar sub identităţi diferite,” a declarat un oficial UE pentru reporteri.

Temu, care are 92 de milioane de utilizatori în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi este o unitate a gigantului de comerţ electronic chinez PDD Holdings, a declarat că va colabora cu autorităţile de reglementare.

”Temu ia în serios obligaţiile sale conform DSA, investind continuu pentru a consolida sistemul nostru de conformitate şi pentru a proteja interesele consumatorilor pe platforma noastră,” a spus compania într-o declaraţie.

De asemenea, compania a precizat că este în discuţii pentru a se alătura unei iniţiative voluntare a UE menite să combată vânzarea produselor contrafăcute. Autorităţile europene vor investiga şi dacă Temu respectă obligaţia DSA de a permite cercetătorilor acces la datele sale publice.

”Dorim să ne asigurăm că Temu respectă Digital Services Act, în special în ceea ce priveşte asigurarea conformităţii produselor vândute pe platforma lor cu standardele UE şi protejarea consumatorilor,” a declarat şefa UE pentru tehnologie şi concurenţă, Margrethe Vestager.

Dacă se va dovedi că Temu a încălcat DSA, compania ar putea primi o amendă de până la 6% din cifra sa de afaceri globală.

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE