Scădere generalizată a burselor europene, trase în jus de acţiunile din domeniul sănătăţii; titlurile băncilor din Marea Britanie au crescut datorită proiectului de buget al guvernului

DISTRIBUIE

Bursele europene au scăzut miercuri, cu circa 1%, pe măsură ce investitorii au analizat un nou val de rapoarte financiare corporative, date privind creşterea economică regională şi bugetul guvernului britanic, transmite CNBC.

Indicele pan-european Stoxx 600 a scăzut cu 1,25%, sectoarele şi bursele majore fiind în teritoriu negativ. Acţiunile din sectorul sănătăţii au condus pierderile, cu un declin de 1,6%.

Datele preliminare publicate miercuri au arătat că economia zonei euro a crescut cu 0,4% în al treilea trimestru al anului 2024, depăşind creşterea de 0,2% anticipată de economiştii intervievaţi de Reuters.

În Regatul Unit, ministrul de Finanţe Rachel Reeves a anunţat că bugetul va include o creştere a impozitelor de 40 miliarde de lire sterline (51,86 miliarde de dolari), pentru a acoperi ceea ce guvernul laburist a descris drept ”un deficit” în finanţele publice ale ţării.

Totodată, ziua a fost încărcată cu rapoarte financiare şi actualizări de afaceri ale companiilor.

În cursul dimineţii, banca elveţiană UBS a raportat un profit peste aşteptări, după finalizarea primei etape a migrării clienţilor în urma integrării fostului său rival naţional Credit Suisse, care s-a prăbuşit.

Indicele german DAX a coborât cu 1,13%, FTSE 100, al bursei din Londra, a pierdut 0,73%, iar CAC 40, al bursei din Paris, a scăzut cu 1,10%. Indicele italian FTSE MIB a scăzut cu 1,21%.

Pieţele din regiunea Asia-Pacific au fost în mare parte în scădere miercuri, în ciuda creşterii marilor indici de pe Wall Street în sesiunea precedentă, cu indicele Nasdaq Composite atingând un nivel record pe fondul creşterii acţiunilor din sectorul tehnologic.

Acţiunile americane au avut o evoluţie relativ stabilă miercuri, în timp ce traderii au evaluat o serie de rapoarte financiare şi au aşteptat rezultate suplimentare din partea marilor companii de tehnologie.

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE