Handbal feminin, CE2024: Căpitanul naţionalei, Cristina Laslo, inclusă în lotul lărgit de 35 jucătoare transmis către EHF

DISTRIBUIE

Forul european de handbal (EHF) a anunţat, miercuri, loturile lărgite oficiale, de 35 de jucătoare, ale echipelor participante la turneul final al Campionatului European. În lotul României a fost inclusă şi căpitanul Cristina Laslo, care nu a participat la Trofeul Carpaţi, iar antrenorul Florentin Pera a justificat decizia prin faptul că nu ar fi în formă maximă.

Pe lista de 35 de jucătoare din lotul lărgit al României figurează şi alte două jucătoare accidentate grav la Trofeul Carpaţi, în meciul cu Brazilia – Sorina Grozan şi Yaroslava Burlacenko. De asemenea, extrema Sonia Seraficeanu apare şi ea în lot, chiar dacă este accidentată şi a participat la turneul de la Cluj-Napoca.

Din lista de 35 urmează să fie ales lotul de 20 de jucătoare şi opt oficiali, care va face deplasarea la turneul final. Lista lotului lărgit este importantă pentru că orice schimbare în lotul oficial de 20 de handbaliste poate fi făcută doar cu jucătoare din cele 35 anunţate iniţial. Vor putea fi operate maximum 6 schimbări în loturi: 2 în faza grupelor preliminare, 2 în faza grupelor principale, respectiv 2 în faza finală a competiţiei.

În ziua fiecărei partide, echipele îşi vor anunţa cele 16 jucătoare, care vor fi trecute pe foaia oficială de joc, alături de patru oficiali.

Campionatul European din acest an are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria între 28 noiembrie – 15 decembrie. Tricolorele vor evolua în grupa B, după programul România – Cehia (29 noiembrie, ora 19.00), Muntenegru – România (1 decembrie, 19.00) şi Serbia – România (3 decembrie, 19.00).

Tricolorele s-au calificat neînvinse la turneul final, iar în grupa 1 preliminară au obţinut rezultatele: 48-18 şi 37-16 cu Bosnia Herţegovina, 32-20 şi 31-24 cu Grecia, 26-24 şi 25-23 cu Croaţia.  

Ediţia din 2024 a Campionatului European va fi prima cu 24 de echipe la start, iar meciurile vor fi găzduite în grupele preliminare de Debrecen (grupele A şi B), Basel (C şi D) şi Innsbruck (E şi F), în grupele principale de Debrecen şi Viena, capitala Austriei urmând a găzdui şi fazele finale.

Primele două clasate în fiecare grupă preliminară se vor califica în grupele principale.

La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.

Va fi primul Campionat European fără Cristina Neagu în lot, golgeter all-time al competiţiei (303 goluri), handbalista luând decizia să-şi încheie cariera la reprezentativă după CM2023. De atunci s-au retras mai multe jucătoare de bază din reprezentativă.

Deţinătoarea trofeului european este Norvegia.

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE