Ei votează pentru prima dată şi votează cu Trump

DISTRIBUIE

Tineri în vârstă de 17, 18 şi 19 ani îl susţin pe Donald Trump la 5 noiembrie, când vor vota pentru prima oară într-un scrutin prezidenţial, relatează AFP.

AFP prezintă declaraţii ale acestor trei tineri americani, pe care i-a întâlnit în Géorgia, unul dintre cele mai disputate state în duelul dintre republican şi vicepreşedinta democrată în exerciţiu Kamala Harris.

TRUMP, PENTRU CĂ-L ”ADMIRĂM”

Kamron abia aşteaptă să sufle în cele 18 lumânări, joi, la timp pentru alegerile prezidenţiale americane.

Liceanul care poartă o şapcă roşie cu numele lui Trump n-are nicio îndoială, va vota săptămâna viitoare cu fostul preşedinte republican, pe care l-a auzit vorbind pentru prima oară când avea ”opt sau npuă ani”.

”Mulţi bărbaţi tineri sunt dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă în acest moment în Statele Unite”, declară băiatul care va deveni în curând major, apreciind că democraţii acordă prea mult timp apărării comunităţii lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor şi insuficient problemelor cotidiene.

”Nu este ceea ce caută bărbaţii tineri”, dă asigurări Kamron, la Atlanta, unde participă la primul său miting de campanie.

”Ei vor un lider tare şi puternic, care să aibă o structură reală, ei vor pe cineva pe care să-l poată admira”, enumeră adolescentul cu plete castanii.

Donald Trump îşi multiplică îndemnurile faţă de acest electorat prin clipuri pe TikTok şi declaraţii provocatoare la podcasturi.

TRUMP, ”PENTRU ECONOMIE”

Această strategie pare să dea roade în campusul universitar Georgia Tech, unde candidatul republican în vârstă de 78 de ani a organizat luni un miting de campanie.

Cesar Viera, în vârstă de 18 ani, dă asigurări că va vota cu miliardarul ”mâine”, prin vot anticipat, propus în mai multe state.

”Trump va fi mult mai bun pentru tinerii americani” decât democraţii, apreciază acest bărbat brunet şi înalt, cu un steag american legat pe umeri.

”Este pur şi simplu cel mai bun când este vorba despre economie”, declară acest merşer în vârstă de 18 ani care renovează case, îngrijorat deja de ideea că nu-şi va putea cumpăra, într-o bună zi, propria casă.

Nu este îngrijorat de ideea că-l va trimite la Casa Albă pe Donald Trump, care ar putea fi cel mai bătrân preşedinte american care să depună jurământul?

”Nu-mi pasă de asta”, respinge el, ”atât timp cât are mintea întreagă”.

TRUMP, UN ”UNIFICATOR”

”Niciun candidat nu este perfect”, subliniază Trenton Dykes, deloc impresionat de acuzaţiile de rasism la adresa lui Donald Trump.

”L-am văzut deja patru ani la putere, nu cred că a făcut ceva rasist”, îl apără tânărul roşcat, care studiază inginerie informatică.

Acest bărbat în vârstă de 19 ani îl susţinea iniţial pe Robert Kennedy Junior – cunoscut pentru că este nepotul lui JFK – în alegerile prezidenţiale. Însă candidatul independent s-a retras din cursă în favoarea republicanului.

Donald Trump „ne uneşte dincolo de clivajele de partid”, vrea să creadă Trenton, care participă la a doua adunare a septuagenarului.

”Oamenii sunt adorabili”, declară el, încântat, ”există cu adevărat acest sentiment că aparţii unei comunităţi”.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE