Joe Biden prezintă scuze istorice, în Rezervaţia Gila River, în Arizona, pentru atrocităţile comise în pensionatele pentru amerindieni, maltrataţi cu scopul unei asimilări forţate, ”un păcat care ne pătează sufletul”

DISTRIBUIE

Preşedintele american Joe Biden a prezentat vineri scuze istorice popoarelor amerindiene, ai căror copii au fost smulşi familiilor lor timp de peste un secol de către stat pentru a fi plasaţi în pensionate în care au fost maltrataţi cu scopul unei asimilări forţate, ”un păcat care ne pătează sufletul”, relatează AFP.

Obiectivul acestor pensionate era să şteargă cultura, limba şi identitatea amerindienilor. Mulţi copii au fost supuşi în acestea unor violenţe fizice, psihologice sau sexuale, potrivit unui recent raport guvernamental.

”Îmi cer scuze în mod oficial, în calitate de preşedinte al Statelor Unite, pentru ceea ce am făcut noi”, a declarat Joe Biden în Rezervaţia Gila River, în Arizona, după ce a cerut să se respecte un moment de reculegere în memoria ”persoanelor pierdute şi generaţiilor care trăiesc cu acest traumatism”.

Aceste pensionate au existat de la începutrul secolului al XIX-lea şi până în anii ’70. Potrivit raportului guvernamental, cel puţin 973 de copii au murit în aceste structuri.

”Copii veneau la şcoală, erau dezbrăcaţi, părul lor despre care li se spunea că este sacru le era tăiat. Numele lor erau literalmente şterse, înlocuite cu un număr sau un nume în engleză”, a enumerat preşedintele american.

 

Unii erau ”obligaţi la munci forţate, alţii erau adoptaţi fără consimţământul părinţilor lor biologici, alţii lăsaţi morţi şi îngropaţi în morminte anonime”, a dăugat el într-un discurs pătimaş.

Este vorba despre ”unul dintre cele mai oribile capitole ale istoriei americane”, a subliniat Joe Biden. ”Durerea cauzată va fi mereu o marcă a ruşinii importante, o pată în istoria americană”.

BISERICA, IMPLICATĂ

Aceste scuze – rare – sunt ”atât de istorice încât nu sunt sigură că pot să exprim impactul în mod adecvat”, a declarat joi secretara de Interne Deb Haaland, prima secretară amerindiană din Statele Unite. Ele ”înseamnă mai mult decât pot exprima cuvintele”.

La iniţiativa sa a fost lansată o mare anchetă în 2021, care s-a încheiat cu un raport detaliat. Ea a fost într-un turneu, intitulat ”Drumul vindecării” în 12 comunităţi amerindiene, pentru a da victimelor ocazia să-şi împărtăşească mărturiile.

”Timp de peste un secol, zeci de mii de copii autohtoni, încă de la vârsta de patru ani, au fost smulşi familiei lor şi comunităţii lor pentru a fi plasaţi cu forţa în internate gestionate de către Guvernul american şi instituţii religioase”, a declarat secretara. ”Asta include propria mea familie”.

”Timp de decenii, acest teribil capitol a fost ocultat de cărţile noastre de istorie”, a adăugat ea.

Episcopii catolici americani au recunoscut în mod oficial anul acesta rolul Bisericii în ”traumatismele” la care au fost supuşi amerindienii şi au prezentat scuze.

În Canada vecină avea loc aceaşi practică a pensionatelor, iar ţara a deschis în ultimii ani ochii asupra acestei pagini sumbre a istoriei sale.

Rana a fost redeschisă în 2021 prin descoprirea a peste 1.000 de morminte anonime în incintele fostelor penionate catolice pentru autohtoni.

Într-o vizită în Canada, în vara lui 2022, Papa Francisc a cerut ”iertare pentru răul comis”.

SERIE DE MĂSURI

Administraţia lui Joe Biden a implementat o serie de măsuri în vederea susţinerii naţiunilor amerindiene şi îmbunătăţirii relaţiilor cu statul federal.

Mai multe locuri ancenstrale au fost desemnate ”monumente naţionale”, s-au dat decrete în vederea impunerii unor consultări ”regulate” şi ”robuste” ale guvernămintelor amerindiene de către agenţiile federale şi s-au investit miliarde de dolari în construirea unor infrastructuri în rezervaţiile amerindiene.

Vizita lui Joe Biden intervine în plină campanie prezidenţială a vicepreşedintei sale Kamala Harris împotriva republicanului Donald Trump, într-o cursă extrem de stânsă.

În 2020, Joe Biden a obţinut o victorie la limită în Arizona, un stat-cheie care ar putea, împreună cu altele, să stabilească rezultatul scrutinului în noiembrie şi care este unul dintre statele în care populaţia amerindiană este cea mai importantă în Statele Unite.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE