Ciucă: Justiţia nu este negociabilă, iar lupta împotriva corupţiei trebuie să fie neobosită/ România e obligată să exploateze cu inteligenţă marile ocazii economice/ A venit momentul să ne propunem mai mult în politica externă

DISTRIBUIE

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la prezentarea programului de candidat la alegerile prezidenţiale, că în viziunea sa justiţia nu este negociabilă, iar lupta împotriva corupţiei trebuie să fie ”neobosită”. El a arătat că viitorul preşedinte al României trebuie să iniţieze o dezbatere serioasă şi în profunzime pe tema sistemului sanitar. ”România e obligată să exploateze cu inteligenţă marile ocazii economice. Trebuie să participe la reconstrucţia Ucrainei, trebuie să fie permanent în grupul statelor puternice”, a subliniat Ciucă. Totodată, el a arătat că România este un partener respectat şi de încredere, dar a venit momentul să îşi propună mai mult în politica externă.

”În România pe care o vom construi împreună, legea va fi mai presus de orice interes, iar cei care subminează încrederea publică vor răspunde ferm în faţa legii. Justiţia nu este negociabilă, iar lupta împotriva corupţiei trebuie să fie neobosită. Justiţia trebuie să funcţioneze liberă de orice ingerinţe, pentru că justiţia este temelia încrederii în societate. Procesele nu mai trebuie să dureze ani de zile, indiferent dacă este vorba de dosare civile sau penale. Prescripţia nu mai trebuie să fie al doilea avocat al apărării, de multe ori mai puternic decât cel în carne şi oase. Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege, iar şansele trebuie să fie egale pentru fiecare român”, a afirmat, miercuri seară, Nicolae Ciucă.

Potrivit liderului PNL, prosperitatea în siguranţă şi libertate nu se poate obţine durabil dacă societatea nu are la bază valori solide, iar ”educaţia trebuie să producă nu doar competenţe şi abilităţi, ci şi caractere”.

Vorbind despre învăţământul dual, el a dat exemplu judeţele Bihor, Cluj şi a spus, de două ori, ”judeţul Alba Iulia”, corectându-se de fiecare dată.

”(…) să extindem în toate judeţele învăţământul dual profesional cu campusuri de profil unde elevii vor ieşi cu o profesie. Şi aici avem şi exemple, sper să nu se supere ceilalţi preşedinţi de filială, dar îl avem în faţă pe domnul preşedinte Bolojan, unde am inaugurat primul campus dual profesional sau profesional dual din cele 29 asumate la nivelul Guvernului încă de când eram premier, precum şi judeţul Alba Iulia, scuzaţi-mă, judeţul Alba, unde de jur-împrejurul Albei Iulia s-au dezvoltat mai multe instituţii de învăţământ de acest fel şi cu adevărat produc forţe de muncă pregătită, calificată şi se vede cum Alba Iulia, un judeţ nu foarte… scuzaţi-mă, Alba, un judeţ nu foarte mare al României reuşeşte să producă, să se situeze pe locul opt în rândul judeţelor care au cea mai mare contribuţie la PIB-ul României”, a declarat Ciucă.

El a adăugat că şi sistemul sanitar are nevoie de ”o viziune coerentă şi cuprinzătoare”.

”S-au investit de-a lungul anilor mulţi bani, dar efectele asupra pacienţilor nu se văd suficient. Trebuie să ne întrebăm de ce. Salariile din sănătate au crescut, sunt la nivelul celor europene, dar efectele scontate întârzie. Preşedintele României trebuie să iniţieze o dezbatere serioasă şi în profunzime pe tema sistemului sanitar. Să vedem care sunt nevoile şi cum trebuie investiţi banii pentru ca ei să producă o schimbare reală în sănătate. Fiecare român trebuie să simtă beneficiile banilor investiţi în sănătate”, a continuat liderul PNL.

El a subliniat că, dacă va fi ales preşedinte, va cere guvernelor ”să nu rateze nicio oportunitate”.

”România e obligată să exploateze cu inteligenţă marile ocazii economice. Trebuie să participe la reconstrucţia Ucrainei, trebuie să fie permanent în grupul statelor puternice. Politica fiscală nu trebuie construită după nevoile statului, ci după obiectivul creşterii competitivităţii. Statul serveşte economia, nu economia serveşte statul. O economie competitivă există doar într-o societate în care munca este valorizată. Asta înseamnă că acela care munceşte legal 8 ore pe zi, indiferent de munca pe care o prestează, nu poate să fie sărac, nu poate să fie în situaţia de a nu putea avea un trai decent”, a susţinut Ciucă.

Referitor la politica externă, el a afirmat că este momentul ca România să îşi propună mai mult.

”(…) în noul context mondial, preşedintele României trebuie să dea o nouă dimensiune rolului internaţional al României. Obiectivul meu este România care contează mai mult. Ţara noastră a parcurs un traseu pozitiv în ultimele decenii, se bucură de cele mai solide garanţii de securitate din istoria sa. Pilonii politici externe româneşti rămân parteneriatul strategic cu Statele Unite şi calitatea de stat membru al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene. Suntem un partener respectat şi de încredere, dar a venit momentul să ne propunem mai mult în politica externă. Mulţi cetăţeni îşi doresc ca România să fie o voce şi mai puternică, cu o politică şi mai ambiţioasă în interiorul organismelor din care face parte. Vreau ca România să fie un jucător strategic în politica externă (…)”, a punctat liderul PNL.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE