Un nou scandal în extrema dreaptă germană, din cauza unui deputat care predă muzică la o academie din Moscova

DISTRIBUIE

Partidul german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) este prins într-un nou scandal, după ce un deputat al său a recunoscut că va preda cu jumătate de normă la o academie din Moscova având legături cu Kremlinul, relatează POLITICO.

Matthias Moosdorf, un violoncelist în vârstă de 59 de ani care face parte din Bundestag reprezentând landul Saxonia, din estul ţării, şi este, totodată, purtătorul de cuvânt al AfD în materie de politică externă, a acceptat săptămâna trecută un post de profesor onorific cu jumătate de normă la Academia Rusă de Muzică „Gnessin” din Moscova.

Şcoala, finanţată de Ministerul Culturii din Rusia, a ţinut prima pagină a ziarelor la doar câteva zile după invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina, în 2022, când un membru al personalului său a susţinut un concert purtând un hanorac negru cu litera „Z” pe el, care simboliza sprijinul pentru războiul Moscovei.

Cazul lui Moosdorf expune poziţiile divergente din cadrul AfD cu privire la Rusia, unde unii oficiali de rang înalt sunt critici, în timp ce alţii, pro-ruşi, l-au susţinut pe deputat, notează POLITICO.

„Muzica nu cunoaşte graniţe ideologice”, a scris Moosdorf pe Facebook, adăugând că acceptarea catedrei este „un semn de înţelegere”.

„Vreau să le dau tinerilor de acolo (din Rusia) sentimentul că nu sunt lăsaţi în urmă în Europa”, a spus Moosdorf. El a adăugat că a petrecut trei zile la Moscova în septembrie pentru a ţine o prelegere inaugurală şi intenţionează să se întoarcă câteva zile în fiecare trimestru pentru a preda muzică de cameră.

Cu toate acestea, angajamentul lui Moosdorf faţă de şcoală a atras atenţia conducerii grupului parlamentar al AfD, care a discutat chestiunea luni.

„Ruşii sunt printre cei mai buni din lume în ceea ce priveşte muzica clasică. Cu toate acestea, acest lucru are şi o componentă politică”, a declarat Bernd Baumann, membru al comisiei grupului parlamentar, adăugând că o catedră în Rusia trebuie să fie judecată diferit faţă de „o catedră undeva în străinătate”.

„Vedem o problemă aici şi discuţiile se îndreaptă în această direcţie”, a spus Baumann.

Biroul co-liderului partidului, Alice Weidel, a declarat pentru POLITICO că nimeni nu este entuziasmat de acest post al deputatului său.

Potrivit informaţiilor furnizate de publicaţia germană t-media, grupul i-a interzis lui Moosdorf să facă două deplasări planificate: una în Japonia şi alta în Qatar, sfătuindu-l totodată să renunţe la catedră. O persoană din cercurile partidului AfD care este familiarizată cu acest caz a confirmat acest lucru pentru POLITICO.

Dar nu toată lumea împărtăşeşte poziţia critică a conducerii. Liderul AfD din Saxonia, Jörg Urban, l-a felicitat pe Moosdorf pentru noua sa catedră. „Mă bucur că AfD-ul nostru are ambasadori ai păcii ca dumneavoastră. Rusia nu este duşmanul nostru. Ruşii nu sunt duşmanii noştri. Avem nevoie din nou de o relaţie normală cu Rusia. Iar muzica este o punte frumoasă de prietenie”, a scris el într-o postare pe Facebook.

Eurodeputatul german AfD Arno Bausemer şi-a exprimat, de asemenea, sprijinul pentru Moosdorf. „Matthias Moosdorf este un muzician cunoscut la nivel mondial. În calitate de membru al Parlamentului European, precum şi de membru al AfD din Germania sunt foarte bucuros că există politicieni ca domnul Moosdorf care au o viaţă în afară de activităţile lor politice şi care îşi împărtăşesc abilităţile culturale pentru a sprijini oamenii din alte ţări. Este mult mai bine să livrăm cărţi de muzică Rusiei decât să livrăm arme Ucrainei”, a declarat Bausemer.

Partidul favorabil Rusiei a fost zguduit de mai multe scandaluri legate de Moscova (şi Beijing), inclusiv unul în care unii dintre membrii săi de top au fost legaţi de difuzarea propagandei pro-ruse. Totuşi, acuzaţiile de spionaj şi corupţie nu au afectat în mod considerabil AfD. Partidul s-a clasat pe locul al doilea în alegerile pentru Parlamentul European din Germania, apoi a obţinut o victorie istorică în alegerile din landul Turingia.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE