Bombă funcţională şi elemente de muniţie din Al Doilea Război Mondial, găsite în podul unei case din Oradea

DISTRIBUIE

Pompierii bihoreni au intervenit, marţi, pentru asanarea unei bombe de artilerie, aflată în stare de funcţionare, şi a mai multor elemente de muniţie, provenite din Al Doilea Război Mondial, găsite în podul unei case din Oradea, în timpul unor lucrări.

Potrivit ISU Bihor, echipajul pirotehnic al instituţiei a fost solicitat să intervină pe strada Moscovei din municipiul Oradea, unde a fost sesizată, prin apel la 112, descoperirea unor muniţii.

Pompierii pirotehnişti au identificat o bombă de artilerie funcţională, de calibru 82 de milimetri, şi 5 elemente de muniţie, toate provenite din cel de-al Doilea Război Mondial.

”Bomba şi elementele de muniţie, descoperite de o echipă de muncitori, în podul unei case, în timpul lucrărilor de decopertare a acoperişului, au fost ridicate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă prin explozie controlată”, a transmis sursa citată.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Crişana” al judeţului Bihor reaminteşte cetăţenilor că, în cazul descoperirii muniţiilor sau elementelor de muniţie, trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului până la sosirea echipajului pirotehnic.

De asemenea, sunt interzise ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe, comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, introducerea muniţiilor în foc, topirea elementelor metalice de muniţii, tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură, folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte, demontarea focoaselor sau a altor elemente componente, folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente din componenţa acestora.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE