Buzău: Soţ şi soţie care se rătăciseră într-o zonă împădurită, găsiţi de jandarmi / Cei doi au fost însoţiţi până în locul unde parcaseră maşina

DISTRIBUIE

Jandarmii au găsit doi soţi care se rătăciseră într-o zonă împădurită din judeţul Buzău. Cei doi au solicitat ajutor deoarece se temeau că vine noaptea şi că se vor întâlni cu animale sălbatice. Ei au fost găsiţi după o jumătate de oră, fiind însoţiţi până în locul unde parcaseră maşina.

Reprezentanţii Jandarmeriei Buzău au anunţat, duminică, faptul că un bărbat a sunat la 112, sâmbătă, în jurul orei 17.30 şi a anunţat că el şi soţia sa s-au rătăcit în zona împădurită dintre localităţile Leiculeşti/Tisău şi Sărata Monteoru/Merei.

Cei doi se temeau că urmau să fie surprinşi de prezenţa unor animale sălbatice, având în vedere că se înnopta.

”În cel mai scurt timp au plecat în căutarea acestora cinci jandarmi buzoieni din cadrul Posturilor de Jandarmi Montane Sărata Monteoru şi Berca. Misiunea a început prin identificarea locului unde cei doi aveau parcat autoturismul, pentru a putea fi stabilit posibilul traseu pe care aceştia s-ar putea afla, iar după doar aproximativ 30 de minute jandarmii au reuşit să găsească cele două persoane, care au fost transportate până la locul unde aveau parcat autoturismul, neavând nevoie de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanţiei Jandarmeriei Buzău.

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE