Fostul preşedinte american Jimmy Carter împlineşte 100 de ani şi stabileşte un record – este primul fost şef al Casei Albe care ajunge la această vârstă

DISTRIBUIE

Jimmy Carter, care a trăit mai mult decât orice alt preşedinte american din istorie, îşi sărbătoreşte marţi cea de-a 100-a aniversare şi stabileşte astfel un record, relatează Reuters.

Jimmy Carter, un democrat, a servit un singur mandat ca preşedinte, din ianuarie 1977 până în ianuarie 1981. Însă deceniile sale de activitate umanitară după ce a părăsit funcţia, inclusiv promovarea drepturilor omului şi eforturile pentru reducerea sărăciei în ţări din întreaga lume, i-au adus Premiul Nobel pentru Pace în 2002.

Ziua sa de naştere, care are loc la 19 luni de când primeşte îngrijiri paliative la domiciliul său din Plains, Georgia, este marcată prin difuzarea unui concert omagial susţinut de staruri ale muzicii country, rock şi gospel, înregistrat la Fox Theatre din Atlanta luna trecută. Concertul a strâns mai mult de 1 milion de dolari pentru programele internaţionale ale Centrului Carter, pe care fostul preşedinte l-a fondat împreună cu soţia sa, Rosalynn Carter. Fostul preşedinte intenţionează să urmărească concertul pe canalul televiziunii publice din Georgia, potrivit nepotului său, Jason Carter.

Jimmy şi Rosalynn Carter au fost căsătoriţi timp de 77 de ani. Rosalynn Carter a murit în noiembrie 2023, iar fostul preşedinte a fost văzut ultima dată în public la funeraliile soţiei sale, unde a folosit un scaun cu rotile şi a părut fragil.

Fosta primă-doamnă Rosalynn Carter a fost diagnosticată cu demenţă. Ea şi Jimmy Carter au trăit o poveste de dragoste excepţională - FOTO

CITEȘTE ȘI Fosta primă-doamnă Rosalynn Carter a fost diagnosticată cu demenţă. Ea şi Jimmy Carter au trăit o poveste de dragoste excepţională – FOTO

El a fost diagnosticat cu cancer şi cu alte probleme de sănătate şi a decis să pună capăt intervenţiei medicale şi să intre în îngrijire paliativă în februarie 2023. Fostul preşedinte a trăit remarcabil de mult timp sub îngrijire la domiciliu, unde durata medie de timp pentru pacienţi este de 63 de zile, potrivit Institutului Naţional al Sănătăţii, arată CBS News.

Spiritul lui Jimmy Carter este \

CITEȘTE ȘI Spiritul lui Jimmy Carter este „mai puternic ca niciodată” după un an cu îngrijiri paliative, spune nepotul său

Carter a declarat că doreşte să trăiască suficient de mult pentru a vota pentru vicepreşedinta Kamala Harris. Votul anticipat începe la sfârşitul acestei luni în Georgia, statul natal al lui Carter. „Încerc să trăiesc doar pentru a vota pentru Kamala Harris”, i-a spus Carter fiului său, Chip, după cum a relatat nepotul său, Jason, pentru Atlanta Journal-Constitution

Fostul preşedinte american Jimmy Carter, care va împlini în curând 100 de ani, vrea să \

CITEȘTE ȘI Fostul preşedinte american Jimmy Carter, care va împlini în curând 100 de ani, vrea să „reziste” pentru a vota pentru Kamala Harris

Într-un omagiu adus cu ocazia aniversării, preşedintele american Joe Biden, tot un democrat, a declarat că Jimmy Carter a fost întotdeauna „o forţă morală pentru naţiunea (americană) şi pentru lume”.

„Viziunea dumneavoastră plină de speranţă asupra ţării noastre, angajamentul dumneavoastră pentru o lume mai bună şi credinţa dumneavoastră neclintită în puterea bunătăţii umane continuă să fie o lumină călăuzitoare pentru noi toţi”, se arată în declaraţia actualului şef de la Casa Albă, şi el deţinător al unui record – cel mai bătrân preşedinte în funcţie din istoria SUA.

Familia Carter colaborează cu grupul non-profit Habitat for Humanity International încă din anii 1980, iar fostul preşedinte s-a alăturat în mod frecvent altor voluntari pentru a ajuta la construirea de case pentru persoanele afectate de sărăcie sau dezastre.

Săptămâna aceasta, pentru a marca ziua de naştere a lui Carter, zeci de voluntari Habitat, inclusiv vedetele muzicii country Garth Brooks şi Trisha Yarwood, vor construi 30 de case în St. Paul, Minnesota, a declarat grupul.

„Jimmy & Rosalynn Carter Work Project serveşte nu numai ca o modalitate de a onora moştenirea familiei Carter, ci şi ca o reamintire a ceea ce este posibil atunci când oameni din toate categoriile sociale se reunesc pentru a lucra la un obiectiv comun”, a declarat Jonathan Reckford, directorul executiv al Habitat for Humanity.

În prezent, în afară de Jimmy Carter, mai sunt în viaţă cinci foşti preşedinţi americani: Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama, Donald Trump şi Joe Biden. 

Ultimul fost preşedinte american care a încetat din viaţă a fost George W. H. Bush, în 2018, la vârsta de 84 de ani. 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Dacă în țara lor e război, doi ucraineni au venit la Constanța să facă bani din traficul de migranți

Doi bărbați ucraineni, Oleksandr Lebid și Serhii Kononenko, au încercat să introducă în România doi imigranți arabi, contra cost. Cei doi imigranți erau ascunși...

Fostul primar din Rasova a dat de belea! Obligat să returneze 35.000 lei, după ce a plătit, ilegal, amenzi din bugetul local

Maria Mitu, fostul primar al comunei Rasova, a fost chemată în instanță de către Primăria Rasova, fiind obligată să achite suma de 35.000 de...

Ce spune RAJA despre conducta avariată în urma surpării drumului dintre Năvodari și Lumina

În cursul zilei de astăzi – 03 octombrie 2024, reprezentanții RAJA SA au fost informați că pe drumul dintre orașul Năvodari și localitatea Lumina...

Medicul stomatolog acuzat de o pacientă că i-a pus o proteză dentară… nepotrivită vine cu lămuriri!

O pacientă din comuna Agigea, județul Constanța, susținea că a plătit aproximativ 3.000 de lei pentru o proteză dentară care i-a provocat mai mult...

Încep înscrierile pentru selecția în cadrul grupelor de performanță de la Centrul Județean de Excelență Constanța

Centrul Județean de Excelență Constanța se pregătește să-și deschidă porțile în luna octombrie. Elevii capabili de înaltă performanță sunt așteptați să participe la selecția...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE